Ce se naşte din tabloidizare, de scandaluri e mîncat

madalin ionescu Ce se naşte din tabloidizare, de scandaluri e mîncat

Mădălin Ionescu

Un domn, pînă nu demult angajat ca gazdă de talk-show la o televiziune sponsorizată de carbo-gazoase, a făcut pasul decisiv în carieră şi s-a mutat la Antena 1. De Mădălin Ionescu e vorba, bineînţeles. Care domn Ionescu, odată mutat, a primit ca îndeletnicire sarcina de a ţine un show zilnic, de două ore, cu şi despre pseudo-vedete autohtone, care mai de care mai ciudate sau mai fade, mai cunoscute sau nulităţi în toată puterea cuvîntului.

Probabil că Mădălin Ionescu nu s-a gîndit foarte mult la consecinţe atunci cînd a primit propunerea. De ce spun asta? Deunăzi, să se tot fi făcut o săptămînă, am fost informat de grotescu şi mîrlănia unor ziarişti de la un oarecare ziar de scandal, care au reuşit să-l scoată din pepeni pe domnul care le ţine de urît tuturor sexy-paraşutelor şi porno-nulităţilor invitate la televiziunea din Băneasa în intervalul orar 17-19.

Realizatorul TV şi-a vărsat nervii în direct, altfel justificat, pe autorii unui material din Atac. Domniile lor, altfel muncitoare pentru colţul zilnic de pîine, au publicat un text prin care l-au înştiiţat pînă şi pe Mădălin Ionescu de faptul că fiul acestuia, un copil de cîţiva anişori, ar suferi de leucemie. Trist, dar în acelaşi timp complet neadevărat, după cum avea să informeze Ionescu publicul.

Acum, n-ar fi problemă că fostul moderator de la Naţional TV a sărit ca ars. Problemă mare n-ar fi nici că domnii de la Atac au permis publicarea unei tîmpenii, că doar n-ar fi prima oară, s-apoi se întîmplă şi la case mai mari. Problema e că cel mai mare risc al intrării într-o pseudo-clasă socială vizată de toată presa de scandal, chiar ca jurnalist, este că, la rîndul tău, poţi fi vizat de colegii de breaslă. Probabil taman acest lucru nu l-a văzut Mădălin Ionescu.

Din punctul meu de vedere, domnia sa ar fi trebuit să se aştepte ca, mai devreme sau mai tîrziu, să fie luat în vizor de colegii cărora le face concurenţă pe TV. Odată cu audienţa, hop! şi scandalul, pe principiul lui Spiderman: “With great power comes great responsability“. N-are sens să vorbim despre etică ori despre cruntele dovezi de moralitate ale celor care inventează poveşti. E aiurea, de la ziarele de scandal nu poţi să te aştepţi la aşa ceva. Însă te-ai putea aştepta ca un om serios, cum îl percep eu pe Mădălin Ionescu, să se fi aşteptat la o lucrătură de genul ăsta. Pe de altă parte, cînd îţi permiţi să treci de la lucruri serioase la subiecte de doi lei, poate că ar fi trebuit să mă înşel de la început…

Tags: , , , ,

9 comentarii

  1. Victor Ciutacu @ 24.2.2009, 5:29 pm

    Cunosc bine familia lui Madalin si, crede-ma, nimic, dar absolut nimic, nu poate justifica magaria celor de la Atac.

  2. mihai @ 24.2.2009, 6:53 pm

    Pacat de d-l Ionescu, ca a ajuns egalul lui d.d.d. Mi se parea mai altfel… Oare banii au avut ceva de spus ?

  3. camionagiu @ 25.2.2009, 9:40 am

    tipul nu are rusine. imi amintesc extrem de clar ca la inceputurile lui de la national tv era un tip absolut ok care spunea raspicat ca vrea sa faca talk/show serios si radea de genul otv.
    dupa un timp a inceput sa schimbe macazul, una-doua venea cu subiecte de gen extraterestri, arme psihotronice, ceausescu traieste, cutremure, stafii, etc.
    dupa un timp a inceput sa devina clar ca modelul lui e dan diaconescu. acum e pur si simplu o tzatza jenanta.
    pacat de el.
    ce face pofta de bani si celebritate ieftina din om…

  4. Fluture @ 25.2.2009, 4:08 pm

    Da, crede-l pe Ciutacu, tot ce zice el e adevarat 100%. Ciutacu stie cel mai bine. Ciutacu stie tot. De altfel, si oricine scrie ceva despre familia lui Ciutacu n-are nici o justificare. In schimb, el si Madalin au justificari pentru nulitatile pe care le aduc in emisiunile lor respective, au justificari pentru lipsa de profesionalism a ALTOR jurnalisti, au justificari pentru tot. Ei sunt calea, adevarul si viata.

    Bineinteles ca ce au facut cei de la ATAC e o marlanie, dar asta nu inseamna ca ce face, de exemplu, Madalin Ionescu la Antena 1 se numeste emisiune de divertisment. E tot o marlanie, meninta sa vanda publicitate. Nimic altceva. Ma intreb totusi cum se duce seara Madalin Ionescu acasa, la copilasul lui, dupa ce s-a conversat doua ore cu Nikita, cu Fernando sau cu alte zeci de oligofreni pe care ii invita in emisiune.

  5. Amellia @ 2.3.2009, 12:18 pm

    Si cand te gandesti ca la inceput era om serios care se amuza pe seama emisiunilor gen OTV…

  6. niku_elektriku @ 4.3.2009, 2:01 pm

    noi astia, de la ‘ntene, n’o sa decadeam niciodata atit de jos !

    ca doar madalin o vinit la noi nu invers…

  7. popescul @ 6.3.2009, 4:06 pm

    ce face lispa tirajului dintr-o fituica ordinara

  8. toto @ 12.3.2009, 6:31 pm

    domnule madalin , daca veti continua cu aceasta mizerabila emisiune, riscati ca toata audienta antenei1sa se “imprastie’”pe la alte posturi tv. e o rusine de emisiune , pacat de reputatia dv.

Lasa un comentariu

* obligatoriu. Adresa de mail nu va fi facuta publica.

ATENTIE

Nu sint tolerate injuraturile, cuvintele si expresiile obscene sau comentariile neargumentate. Chestie de igiena a conversatiei. Mai multe detalii, aici.