Mno, fii antenă: se trezeşte un deştept să îşi dea cu părerea, după care se trezeşte alt deştept să îşi dea cu părerea şi, într-un final, se trezesc că sînt tăţi dăjtepţi şi s-apucă de înjurat între ei, numa’-numa’. Mai pe româneşte: tătă lumea e dăjteaptă.
Ce nu reuşisărăţi mulţi d-alde voi să pricepeţi e ceea ce io am scris de nuj-cîte-ori, da’ p-o ureche-a intrat, pe cealalt-o ieşît. Sau ochi, mă rog, tăt un drac. Ceea ce nu se reuşeşte a se pricepe este taman acea idee idioată conform căreia tre’ să fii bou să nu pricepi că e o idioţănie să crezi că pe blog se face jurnalism, iar că jurnaliştii poa’ să ţîie un blog, în condiţiile în care şi-l fac doar de dragul faptului că e la modă.
Mai pe româneşte, există bloguri de ştiri, da’ alea le categoriseşti ca site-uri. Există jurnalişti cu blog, da’ pe ăia îi categoriseşti în funcţie de ceea ce scriu. Altfel spus, mie-mi plac copchilele astea ale blogosferei, gen Oana Dobre sau Maria Coman, care scriu despre ce le tună lor prin cap. Alea sînt blogăriţe. Mai puţin bloggeri sau boggeriţe sînt aceia de scriu convinşii find că numele lor costă ceva mai mult de doi lei ş-un pic, iar că lumea îi ceteşte pentru că au un nume, nu pentru că chiar ar avea ceva de spus.
Nu sînt de acord nici cu Ciutacu, la fel cum nu sînt de acord nici cu Arhi sau cu Zoso. Sînt de acord cu ideea de “cum îţi aşterni, aşa dormi”, chiar dacă, uneori, se extrapolează în “cum îţi aşterni, cum se culcă altu’ în locu’ tău”. Am zis întotdeauna că, dacă vrei să fii cetit, tre’ să ai ceva de zîs. Dacă ai ceva de zîs, vine omul o dată, apoi de două ori şi tăt aşa, iar într-un final rămîne cetitor fidel. Dacă ai ceva de zîs pupîndu-ţi mogulul în partea dorsală sau înjurînd pe toată lumea doar pentru că ai o căruţă de pupincurişti, atunci să-mi fie iertat, da’ vă meritaţi unii pe alţii.
Din punctul meu de vedere, jurnalistul e una, bloagherul e alta. Blogul se bazează, în principal, pe o oareşce idee de libertate de opinie şi pe o oareşce idee mai mare de sinceritate faţă de cetitoriul ăla fraier, care chiar pune botu’ la cretinismele pe care tu le-nşiri zi de zi, dîndu-te mai deştept decît eşti. Eu mă consider un prost, din simplul motiv că îmi respect cititorul, sărumînuşiţele, coane!
Dacă e vreo chestiune din jurnalism care se aplică în blogoree, atunci e vorba de o treabă mai veche, pe care am învăţat-o pe vremile în care mi se zicea că dacă nu ştii să vorbeşti cu omu’, atunci eşti un bou care n-are ce căta în presă (tiii, drace, depărtate-s vremile cele, ani de zile trecură de-atunci): jurnalistul este întotdeauna mai prost decît interlocutorul lui! Dacă se dă prea dăjtept, şi-o fură. Într-un fel sau altul. Întru blogorimea română, se aplică altfel: bloagherul e la fel de prost precît cetitoriul lui, nimeni nu e mai dăjtept.
E drept, există oareşce excepţiuni de la regulă, da’ aia se întîmplă din inerţie, mai ales acolo unde se speră că poate-poate îmi pune link şi îmi mai intră trei, poate unu’ dă ş-un click şi încasez cecu’. E drept, există şi cazuri de retardaţi, la nivelul cărora nu poţi să te cobori, pentru că ar însemna să fii şi tu la fel, ceea ce nu eşti. E drept, există şi cazuri în care te crezi mai deştept, dar atunci o faci pentru că eşti convins că ştii mai multe şi chiar s-ar putea să fie drept ce crezi.
Dar de la a te supăra ca ciobanu’ pe sat pentru că nu-ştiu-care ţi-a comentat de naşpa sau că te-a făcut prost pe blogul lui şi pînă a la a te răscula cu căţel, cu purcel şi cu juma’ de topor după ceafă, e cale lungă. Eu încă nu reuşăsc să întrevăd rostul discuţiilor despre cît de dăjtept e bloagherul Ciutacu şi cît de dăjtept e bloagherul Zoso, bloagherul Piticu ori bloagherul Arhi. Pentru mine, tăţi sînt la fel de idioţi, din simplul motiv că se ceartă între ei de pomană. Bre, lume, tăţi sîntem bloagheri aicilea, clar? Sau cel puţin aşa avem credinţa că sîntem. Dacă vă certaţi ca proştii, n-o să fac nimic altceva decît să vă dispreţuiesc pe toţi în egală măsură.
Mi se rupe mie o scamă de pe cămeşă de cît de dăştepţi sînteţi voi şi de cît de şmecheri şi de cît de mai tari în trafic sînteţi. Pentru mine, tăţi sînteţi o apă ş-un pămînt, la fel cum tăt asta mi-s şi eu pentru voi (cu oareşce excepţii, acolo unde s-au legat oareşce relaţii de prietenie – singura persoană din tătă rablosfera asta, pentru care chiar m-aş băga în orice – din diverse sentimente de profundă prietenie şi altele pe care le-am mai amintit la vremea lor, e Ioana). Nu însemn pentru nimeni fix nimic mai mult decît o sursă de cetit păreri (mă rog, poate-or mai exista şi fo’ două excepţii). Sentimentu’ e reţiproc.
Prin urmare, simpla şi umila mea concluzie este că sînteţi nişte fraieri care vă certaţi de pomană, nu de alta, da’ parcă ne cam plictiseam fără nici un eveniment notabil după căderea de pe munte a lu’ Zoso. Deci, aşadar, prin urmare, în consecinţă şi drept concluzie începută cu un mare pleonasm care s-ar fi mărit, da’ nu mi-a stat mintea la cătat şi alte sinonime, e că n-aveţi decît să vă certaţi ca proştii dăjtepţii. Şi să mă chemaţi şi pe mine atunci cîn’ vă împărţiţi pumni pe bune, în rial-taim, respectiv rial-laif, să vin să vînd bilete. Măcar să compensez lipsa de click-uri din edsense. Iz it a di-ăl?
Şi dacă e să mai torn şi io vreo două stroape de gaz pe foc, nu uit să precizez că aştept berea promisă de către Ciutacu şi-un link de la Zoso. Ete-aşa, ca să nu se simtă niciunu’ discriminat.
APDEIT: Asta aşa, că de deştepţi ce sîntem, de multe ori nu reuşim să pricepem care-i faza. Ce tre’ia să zic: nothing personal.
Jen @ 30.5.2007, 12:37 am
nu ma mai linkui atat, o sa zica lumea ca cine stie ce chestii dubioase se intampla intre noi :P
Alex @ 30.5.2007, 12:41 am
hehe. toata lumea stie ca nu se intimpla nimic, pina si eu stiu asta =))
Bogdan @ 30.5.2007, 1:03 am
He he, buna parere avusi monser. Numai ca io constatai in prostia si inceposenia mea in ale blogarelii ca in blogosfera e cam ca pe la teveu si real life: cu cit e scandalu’ mai mare si chilotii spalati in public mai jegosi, cu atit se aduna prostime mai multa sa caste gura si sa dea cu parerea. Zisei! :)
sidryane @ 30.5.2007, 2:27 am
O tendinta a romanului (probabil reminescente de dupa ’90): sa punem mana pe tot! “EU sunt stapanul aici” unde aici:= blogosfera/internet… in razboiul ala de 2 lei (ca parca era mai amuzant cand o injurau toti pe eloa) blogerii mici, asa ca mine;;), au impresia ca nu mai au loc… bai, HELLLOOOOO!, pe internet totul e relativ!… si e relativ la un rss sau la un bookmarks care depind in mod direct nu de valoare, ci de preferintele lui x,y,z care se da pe net… dar e greu, f greu sa intelegi asta… ntzz ntzz..
Si cred ca faza cu bloggerii=jurnalisti a pornit de la tine, sincer acuma:))… adik subiectiv e (din intamplare) jurnalist irl => toti bloggerii se cred jurnalisti!
Parerea mea!:))… think about it;)…
sabina @ 30.5.2007, 8:00 am
:)))…ca de mult n-am mai ras asa…
Adrian @ 30.5.2007, 9:19 pm
Bine scris! Bravo!
v @ 31.5.2007, 11:10 pm
dar este EVIDENT ca se-ntimpla ceva dubios intre voi doi! :D