Vama Veche – graniţa dintre linişte şi zgomot

Tags: personal, vama-veche

Am cunoscut Vama Veche la apogeul său turistic: manelişti, rockeri, punkeri, toţi grămadă. N-am cunoscut-o în “vremurile bune” şi, dacă mă gîndesc mai bine, nici nu cred că mi-aş fi dorit asta. Cu bune şi cu rele, Vama Veche este şi va rămîne un colţ atipic în peisajul autohton, un loc mereu proaspăt, de fiecare dată altfel. Depinde doar cînd te duci, cum te duci şi cu cine te duci. Liniştea şi zgomotul sînt acolo, indiferent de forma lor. Vama Veche este graniţa interioară a fiecărui individ, linia despărţitoare dintre stres şi relaxare, dintre… linişte şi zgomot.

Am plecat din Bucureşti marţi, pe la prînz. Am prins autostrada aproape goală, am prins drumul dintre Cernavodă şi Constanţa plin de teribiliştii care depăşesc fără să se uite la cine vine de pe contrasens, am prins drum liber între Constanţa şi Vama Veche. Am ajuns în trei ore şi jumătate şi am descoperit o plajă aproape goală. O nebunie.

Mîncare şi somn

Ne-am cazat la Club D’Or. 114 lei pe noapte pentru o cameră dublă, din care două bonuri de masă în valoare de 12 lei fiecare. Mai ieftin decît anul trecut, la Stufstock, cînd am plătit 150 de lei pe noapte, fără bonuri pentru restaurant. Altfel, probabil că n-am fi găsit nicăieri o cameră. Rezervările erau făcute încă din februarie.

Am luat cheia de la recepţie, am deschis uşa camerei, am păşit înăuntru şi am îngheţat. De frig. La sfîrşitul lui aprilie, într-o cameră de pensiune abia deschisă, ale cărei camere nu beneficiază de căldură, nu poţi decît să tremuri. Soluţia am găsit-o repede.

Am întrebat la recepţie dacă nu au vreun calorifer electric în plus. N-aveau, dar ne-au împrumutat aeroterma lor. Pe care, după două ore de somn, am dus-o înapoi. Şi pe care, la vreo unu noaptea, cînd ne-am întors de pe plajă, am “furat-o” de la recepţie. Deh, uşă descuiată, nimeni înauntru, ger în cameră… Am returnat-o dimineaţă ca să o luăm înapoi seara. Am mai predat-o abia la plecare.

Club D’Or este un soi de pensiune cu multe căsuţe şi un restaurant a cărui clădire nu e încă terminată. Dar, deşi poate nu te-ai aştepta, servirea este foarte bună (cu excepţia cazului în care nimereşti un chelner care uită să mai aducă nota de plată), mîncarea este foarte bună, iar preţurile sînt de-a dreptul OK.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată

Cea mai bună cafea din Vama Veche a rămas, în continuare, la Ovidiu. Nu m-am mirat atunci cînd am auzit o voce în spatele meu, anunţînd pe cineva că de vreo cinci ani n-a mai băut o cafea atît de bună.

Probabil ăsta e motivul pentru care, atunci cînd n-a fost apă, lumea a continuat să stea la coadă. Iar dacă cea mai bună cafea a rămas în continuare la Ovidiu, atunci trebuie să spun că şi Ovidiu a rămas la fel cum îl ştiam: dimineaţa, ca întotdeauna, e morocănos. Nu vreau să mă întreb dacă apucă să-şi bea cafeaua înainte de a ajunge la bar…

Cea mai bună pizza a rămas tot La Canapele. Preţurile? Aşa cum le ştim. Servirea? Cu aceeaşi întîrziere ca întotdeauna. Ceva nou? Deasupra terasei de anul trecut s-a mai înălţat un nivel: camere pentru cazare.

Şi totuşi, unele lucruri se schimbă…

Dacă la deschiderea sezonului de petrecere în Vamă din 2006 apăruse Bavaria, aşa cum o ştim din Bucureşti – unul dintre locurile de promenadă preferate de fiţoşi şi manelişti, în vara lui 2007 devenise lemn pentru focurile de pe plajă. Pentru că, după ce s-au prins că nu au public acolo, au lăsat hardughia de izbelişte şi s-au cărat înapoi.

Ce s-a schimbat anul ăsta? Ei bine, La Rogojini, acolo unde lumea spune că se mînca bine, se mănîncă mai prost ca niciodată. Cel puţin aşa spun cei care au călcat pe acolo. Ce am văzut eu? Caşcavalul pane a ajuns de rîsul curcilor. Dacă îşi aminteşte cineva povestea lui Păcală, cel care a mîncat din interiorul bucăţii de brînză, ei bine, cam aşa arătau şi bucaţile de caşcaval: coaja pe dinafara, aerul pe dinăuntru.

Ce a lipsit

Papa la Şoni. Cea mai lăudată cîrciumă din Vama Veche a fost închisă. Şi-o să mai fie pînă prin iunie. Din cauză de renovări şi, probabil, de Şoni ocupat cu programul de gătit prin şcolile bucureştene, organizat în parteneriat cu Radio Guerrilla. Mare păcat, pentru că la miile de oameni veniţi anul ăsta, încasările ar fi fost, bineînţeles, pe măsură. Altfel, am pierdut cea mai bună mîncare de la malul mării.

Concertele s-au lăsat aşteptate. La 1 mai, zice-se, Ţapinarii ar fi cîntat pe undeva. Pe 2 mai, în schimb, au fost concertele pe care nu le-am mai prins, fiind deja înapoi în Bucureşti.

Cum a fost

Am ajuns pe vreme frumoasă şi am plecat înainte de a se strica. Singura ploicică a fost în prima zi, cînd timp de vreo oră au curs pîrîiaşe pe uliţele satului. Oameni de toate soiurile, de la corporatişti la motociclişti şi de la manelişti la rockeri şi punkeri.

O impresie coerentă nu am. Şi asta pentru că mi se pare de fiecare dată altfel. Vama Veche are un soi de prospeţime care te face să priveşti lucrurile întotdeauna din alt unghi. Pentru mine, impresia pe care mi-a lăsat-o experienţa din februarie a fost mult mai plăcută şi mult mai frumoasă. Poate pentru că plaja era goală, poate pentru că era mai multă linişte. Nu ştiu.

Anul ăsta, spre deosebire de anii trecuţi, nu mi-a mai păsat de gunoaiele lăsate în urmă, nu mi-a mai păsat de muzica dată la maximum pe plajă 24 de ore din 24, nu mi-a mai păsat de manelişti şi de oameni rupţi de beţi. Ştiu că m-am amuzat văzînd un tricou pe care scria “Make love not Warcraft“, de altul inscripţionat cu “Good Evening Bitches” şi de încă vreo două pe care nu le mai reţin. Şi cam asta e tot ce-mi amintesc. Anul ăsta mi-a păsat de persoana care e lîngă mine.

De suflet

Cred că experienţa Vămii Vechi ţine mai degrabă de suflet decît de turism. Ţine de persoana pe care o ţii de mînă, de buzele pe care le săruţi, de gradul de fericire pe care îl măsoară inima ta. Vama Veche este, într-un fel sau altul, graniţa dintre liniştea sufletească şi zgomotul cotidianului. Curată sau murdară, Vama Veche ar trebui să rămînă, din punctul meu de vedere, deschisă doar celor care au sufletul curat. Nu exclusiv rockerilor, punkerilor, nudiştilor, motocicliştilor sau altor categorii de prejudecăţi.

De fapt, Vama Veche nu ar trebui să fie o staţiune la litoralul Mării Negre, ci o stare de spirit. Şi probabil că tocmai asta se pierde atunci cînd îi auzi pe ceilalţi spunînd că “nu mai e ce-a fost”. Eu nu cred că e important ce-a fost, cred că e important ce simţi acolo. Pentru că, într-un fel sau altul, cu asta rămîi.

14 comentarii

you are sooo cheesy that makes me puke=))
@ Arhi
Esti simpatic puisor. Probabil greata vine de la cresterea in centimetri mai rapida decat cresterea in ani. Stai linistit. O sa treaca. In plus, daca stai linistit n-o sa stropesti prea rau in jurul tau. :D
@Arhi
Valeeeeu. Nu esti pusti. Era o gluma de-a ta! Asta e stilul tau, ironic. Scuze, scuze, scuze.
Patesc mereu chestia asta cand vad raspunsuri in limba engleza. M-am obisnuit ca pustanii nelumiti sa aiba genul asta de replici.
Am evaluat gresit.
Am facut o eroare din cauza de disimulare.
Iertare :D
Maaaaa, I puked. Really :(. Cred ca mi s-a tras de la berea aia pe care n-am baut-o. Arhi stie :P.

Da’ daca nu i-am dat noi una in Constanta, ne da el una in Bucuresti. Pe 14 iunie :D.
[...] Dau leapsa mai departe lui Visurat, Cristian Greger, Adrian Cristea, Cristian Dorombach, Alex Mihaileanu si tuturor celor care vor sa o preia [...]
[...] Salut Alex. Sunt ecologist pragmatic, iar pentru ca am vrut sa inteleg mai bine acest trend in Romania si pentru ca am o deformatie profesionala sa disec lucrurile pana le aduc la forme digerabile, am gasit 5 categorii de ‘’ecologisti’’. I-am impartit bine? Possibly related posts: (automatically generated)Mărturisire 2Congo-ul sperantelor noastre (caracatita nelegiuirilor)zi mare!!! [...]
- Daniel
- 5.5.2008, 1:43 am
Oare nu trebuie sa lasam pe cei care cunosc Vama Veche sa scrie despre ea? Faptul ca nu mai e ce a fost si ca acum tinde catre …cum vrei tu sa-i spui, este un adevar pe care dupa ceea ce citesc nu o sa-l cunosti prea repede iar articolul asta nu este despre Vama Veche ci este o parere despre “Am fost si eu la mare!” …hai sa nu mai putem titluri pompoase la articole doar sa parem ca scriem ceva despre ele.
Cu toate ca e 4 dimineata si mie somn de mor, articolul tau m-a binedispus. Mai ales ca de obicei nu citesc articole lungi. Dar a fost ceva care m-a facut sa il citesc. Articolele despre insule si locuri…pustii, speciale in felul lor. Mi-a adus aminte de Atlantykron…
- Victor
- 5.5.2008, 9:59 am
Am fost de peste 15 ori la mare de 1 mai si de multe ori am fost in vama – tin minte chiar vremea cand erau acolo doua corturi si un foc pe seara, cand 2 MAi era statiunea betiei si nu una de “familisti”.

acum nu mai pot sa imi bat joc de timpul si banii mei – e jegos, e scump si nu are nici un fel de farmec.
la vara in spania sau grecia – dupa buget. :D desi sincer as fi preferat sa ma reintalnesc cu vechii prieteni la mare la noi.
No respect
thank you subiectiv, fara “nu mai e ce a fost”. eu am stat dupa ploaie, pana ieri. si am avut senzatia ca ploaia e un mijloc de selectie naturala si ca vama e intr-un fel e in care nu e nimic altceva. a fost tapinarii in tequila sunrise iar alte concerte n-au mai fost…poate iris :))
Concert a fost pe 3 mai in vama. Ploaia a fost intradevar selectia naturala asa ca aglomeratie nu prea a fost.
Suie Paparude a fost foarte tare. In rest au fost si Iris, trupa Veche etc.

Subscriu la ce ai scris despre Club d’or. Rar am fost undeva cazat si sa ma gandesc ca nu este nimic de reprosat cu adevarat.

Un 1 mai care nu ma face decat sa doresc sa mai prind multe altele in care sa ma simt atat de tanar si de bine.
Tind sa subscriu la comment-ul care afirma ca e un articol despre “am fost si eu la mare” nu despre vama veche.
Prima data cand am fost in vama “noua” si am dat peste un grup de manelisti care urlau “papuse, singurica” am simtit ca e vag nedrept.
Cand am fost in restaurantul unde mancasem atat de bine si fusesem servita civilizat inainte si m-am trezit ca mi se pun toate felurile de mancare in fata deodata (adica ciorba + cartofi prajiti_ friptura+ desert) doar pentru ca paream mai tineri si nu la fel de incarcati de aur ca tarani de la mesele alaturate am simtit furia. De regula las bacsisuri generoase. Atunci mi-am pus ambitia si dupa ce i-am facut scandal ospataritei m-am ambitionat sa ii las banii fix pana la ultima suta de lei.
Cand casuta unde ne-am cazat de atatea ori la o babuta cumsecade a cazut in mana unui speculant necivilizat si soios am simtit ca ma apuca greata.
Cand nu am mai putut sa vad plaja de masini am simtit ca imi vine sa plang.
Anul asta nu am calcat in vama pentru prima data dupa mult timp de 1 mai. Am ales sa nu mai sufar si sa nu ma mai enervez.
Daca e mai frumos acum sau nu, las decizia celor care shtiu vama de mai mult timp decat mine. In tot cazul, eu am o umbra de regret pentru ceea ce am pierdut atunci cand au “salvat vama” pana la a o face mult prea cool pt oamenii care au iubit-o asha cum era.
Eu am fost la cluj si la sibiu de 1 mai, si a fost soare si bine si pensiuni cu caldura si mai ieftine ca-n vama, si ai si ce vedea :)
- alex
- 30.10.2008, 2:35 pm
cazari in cladiri , hoteluri , libertate liniste si zgomot , papa adica mancare nu salutul de bucurestean… adevarul este ca pana la varsta de 18 ani nu cred ca ai iesit din casa . te ai trezit si tu la o varsta tarzie si ai abordat un subiect pe care nu l-ai inteles .
ma simt jenat ca l-am citit – oricum se incadreaza in categoria banal , probabil ca esti un bun gazetar insa ar cam trebuii sa vorbesti despre altceva si ar trebuii sa i-ti gasesti alte lucruri de facut decat sa vii in vama pentru ca ai dreptate e plina de cocalari ca tine