Record de nesimţire: Prin Concorde Courier, un plic ajunge din Kiseleff în Brezoianu în şase zile!

Sau despre cum Concorde Courier te ţine cu banii în bancă pentru că nu sînt în stare să care un plic pe o distanţă de maximum şapte kilometri în mai puţin de şase zile.

Pentru mine, buzunarele sînt sfinte. Nu suport portofelele, mi se par incomode şi consider că ocupă prea mult spaţiu. N-am încredere să-mi las actele, banii şi cardurile în rucsac, prefer să le păstrez în buzunare, fie că sînt cele interioare de la haină, fie cele de la pantaloni. Evit să le folosesc pe cele de la spate.

Situaţia

Dezavantajul este că, după o perioadă, rişti să ţi se strice cardurile bancare, mai ales dacă în acelaşi buzunar ţii şi telefonul mobil. Aşa se face că, acum două săptămîni, m-am trezit la un bancomat ING că mi se respinge cardul, pe motiv de deteriorare. Asta e, îmi spun, mă duc să cer altul, că doar nu degeaba plătesc 20 de lei pe an pentru un comision de întreţinere a unei bucăţi de plastic şi încă 20 de lei, comision de mentenanţă a contului.

Angajata de la office-ul din Romană, pentru că acolo mi-am deschis contul, îmi închide cardul şi îmi face unul nou. Îmi spune clar că trebuie să aştept plicul care conţine PIN-ul acasă. Nu-mi convine. În toamna lui 2005, cînd mi-am deschis contul, am aşteptat o lună de zile un PIN care n-a mai ajuns nici în ziua de azi. Cînd am schimbat cardul, în 2006, am cerut să fie păstrat la sediul din Kiseleff, de unde l-am ridicat după vreo patru zile. Şi de data asta, cer să ridic PIN-ul din acelaşi loc.

Problema

Nu se poate. Sînt nişte reglementări interne, proaspăt apărute, prin care se specifică foarte clar că PIN-urile nu se mai păstrează în Kiseleff, se trimit doar la adresa de contact“, mi se spune la ING. Şi completează: “Durează între patru şi zece zile pînă ajunge“.

Astăzi, trec din nou pe la ING şi întreb ce s-a întîmplat. Au trecut vreo nouă zile după calculele mele, iar în cutia poştală n-a ajuns nici măcar un plic gol. Scrie o cerere de verificare a statusului, îmi cere numărul de telefon ca să mă sune cînd primeşte răspunsul şi îmi urează o zi bună.

Două ore mai tîrziu, sînt informat telefonic, de către cineva de la ING, că plicul cu PIN-ul a plecat de la bancă în termenul stabilit şi că este la curier. Pînă vineri, cînd se împlinesc zece zile – pentru că, pare-se, am calculat eu prost -, trebuie să mai aştept, depinde doar de curier. Care curier? Cargus. Am aflat ulterior că nu Cargus se ocupă de PIN-uri, ci Concorde Courier.

Nesimţirea

În ultima săptămînă, în contul meu au intrat bani de vreo trei ori, după ce mi-au fost făcute nişte plăţi. În primul caz, avînd nevoie de cash, îmi zic “Nu-i nimic, folosesc home-banking, se găseşte o soluţie“. Virez toţi banii pe cardul soţiei, fac retragerea, toate bune şi frumoase. Însă astăzi, dacă am nevoie de cash, trebuie să stau după fundul celor de la Concorde Courier. În caz contrar, ar trebui să virez din nou banii pe cardul soţiei, să mă duc pînă la Casa Presei, să iau cardul, să mă întorc pe la vreun office din centru şi abia apoi să-mi fac treaba. Adică pierdere de vreme. Dar dacă termin banii, nu folosesc home-banking şi nu mai am nimic de mîncare în casă? Mor de foame pentru că nu vrea Concorde Courier să aducă la timp un nenorocit de plic?

Nu ştiu dacă problema e matematică sau fizică, cert e că trebuie făcute nişte calcule: cu ce viteză se deplasează plicul cu PIN-ul meu, astfel încît, plecat la data de 23 octombrie din Kiseleff, să ajungă la 31 octombrie lîngă Cişmigiu? Problemă de geografie: cîţi munţi şi cîte hăuri, cîte mări şi cîte ţări sînt între cele două puncte – de expediere, respectiv de destinaţie- despărţite de o distanţă de maximum şapte kilometri în linie dreaptă?

O broască ţestoasă ar fi ajuns mai repede. Ce vorbesc? O ţestoasă e avion cu reacţie pe lîngă cei de la Concorde Courier. Pînă şi un melc s-ar fi mişcat mai bine.

Decret

Prin urmare, nu pot decît să decretez că firma Concorde Courier, nu poate fi decît unul dintre cele mai proaste servicii de curierat din România.

Tags: , , , , , , ,

22 comentarii

  1. Dojo @ 29.10.2008, 3:35 pm

    Eu aveam de primit de la trust niste acte pentru a incepe tarasenia cu leasingul de masina. Toate bune si frumoase, aia trimit de la Bucuresti actele, care cica sa vina a doua zi in Timisoara. Stau ca proasta si astept, sun in disperare la dealer ca vin actele si sa tina masina in standby.

    Sun la FAN COURIER (ca in povestea mea astia sunt idiotii) si imi spune o duduie ca nenea e pe drum. Dupa ce primesc vreo 5 numere de telefon,toate amboulea, ajung si la boul de serviciu. Care nu poate sa vina la sediu (1km distanta de unde este) decat nu stiu cand . Simtind ca e vorba foarte probabil de poimaine la cum se misca, ii zic sa ramana unde este, ca vin eu. Urc in masina unul coleg si in 10 minute dau de el si iau plicul.

    Curierat rapid my arse. Au ajuns mai repede plicuri din Croatia si Albanie de cat misca astia.

  2. sadwank @ 29.10.2008, 4:44 pm

    Daca te uiti pe site-ul lor o sa vezi ca sigla lor e chiar un Concorde care, cind mai era in serviciu, avea geometrie variabila in sensul ca-si misca nasucul in sus si-n jos.
    Ori poate tocmai asta i-a frinat pe oameni, or fi plecat cu nasucul in jos, tiris.
    Si daca te mai uiti pe site-ul lor o sa mai vezi doi gigolo deselind un scutter. Si scuza-ma, unde sa mai incapa marfa daca ei merg cite doi? In atas? In rezervor? Sau, mai stii? Tot livrind corespondenta or fi dat peste o nimfomana care i-a sechestrat o saptamina in camara.

  3. Claudiu Minea @ 29.10.2008, 4:50 pm

    Si cu Cargusul, pe care i-ai facut cu ou si cu otet, cum ramane? :)

  4. Alex Mihăileanu @ 29.10.2008, 4:54 pm

    Claudiu: cu Cargus am rezolvat :)

  5. Claudiu Minea @ 29.10.2008, 5:06 pm

    Alex: aha… ti-ai pus cenusa in cap si toate celelalte? :)

  6. PCMHZ @ 29.10.2008, 5:27 pm

    Curierii sunt cum sunt :( Am privit si eu cu uimire acum cateva luni cum un colet expediat din Olanda (land nu airmail) a facut doua zile pana in Romania (Sibiu) de unde l-au plimbat inca 3 pana sa ajunga la Brasov.

    Teoretic si practic nu cunosc dar prin Bucuresti nu s-au inventat firmele de curierat pe “bitzicleta / moped” ? Just asking asa mic si provincial cum sunt.. :)

  7. Alex Mihăileanu @ 29.10.2008, 5:42 pm

    Claudiu: deloc. invers, de fapt :))
    PCMHZ: las’ ca si eu tot din provincie sint :)) insa in ceea ce priveste firme de biciclisti, n-as putea sa-ti zic, eu inca n-am vazut.

  8. Marius Muscalu @ 29.10.2008, 6:32 pm

    :) concorde….poate asa e viteza super-sonica, nu trebuie sa te superi aiurea…. :) si bine ca iti intra bani in cont!altfel nu ti-ai permite cate 2 pachete de tigari pe zi. :P

  9. popnadrian @ 29.10.2008, 7:11 pm

    fiind vorba de un concorde, eu cred ca avea viteza uriasa, numa nu nimerea….: :)) glumesc…. ultima dta cand am comandat un colet, din Bucuresti, mia ajuns, asa cum spunea cei de la magazin…. in aprox. 2 zile….

    cine stie :) o fi ca eu stau in Oradea :P

  10. Gigel Naiv @ 29.10.2008, 7:30 pm

    trebuie sa ai rabdare li sa stricat aparatul de clonat carduri ,nu trebuie sa mai ai grija de contul tau au ei grija sa ti-l goleasca periodic :D

  11. Andrei @ 29.10.2008, 7:57 pm

    salutare!
    eu cred ca sunt campion…..prin cargus, de la Pitesti la Bucuresti, 8 saptamani.

  12. Lucian @ 30.10.2008, 12:14 am

    Alex, daca te consoleaza cu ceva, afla ca nu esti singurul. Eu am stat 18 zile (calendaristice) dupa un PIN de la ING. Si mai stateam mult si bine daca nu interveneam prin niste prieteni. Mi-au venit cu niste scuze aiuritoare, ca agentul care era pe zona mea s-a imbolnavit, etc.
    Mai multe detalii aici: http://www.chiriac.ro/?p=119

  13. fifteen minutes celebrity @ 30.10.2008, 1:07 am

    Cred că şi ING poartă o mare parte din vină. Folosesc serviciile lor de vreo 5 ani, dar nu am avut niciodată problemele pe care le-am avut anul ăsta. Nici nu mai ştiu de câte ori nu am putut să folosesc cardul şi bancomatul sau de câte ori m-au pus pe drumuri.

  14. sadwank @ 30.10.2008, 1:59 am

    @Andrei: scuze, cred ca aveai o gramada de draci la momentul respectiv dar citindu-ti postarea m-a pufnit risul.
    Te-ai uitat pe stampile, or fi luat-o in sens invers, in loc sa iasa pe autostrada au trecut prin Bulgaria – Grecia – Libia – … au ocolit pamintul si apoi, din Ucraina – tzushti! – in Romania, la Pitesti.

  15. chestiuni @ 30.10.2008, 11:22 am

    o problema similara am avut cu ing. mi-am facut un master card si le-am zis sa imi retina pinul la opera. trei zile la rand am alergat dupa ei sa imi dea pinul ala pentru ca nu se stia unde e. cei de la kiselef ziceau ca e la curier, curierul ca l-a dus la opera, opera ca habar nu are de el, ca ar trebui sa fie la curier sau in kisellef. poate e vorba de acelasi curier, nu stiu dar abia dupa 3 zile de la data la care trebuia sa ajunga s-a lamurit misterul. timp in care a trebuit sa ii intreb in disperare cand vine si unde e.

  16. 18centimetri @ 31.10.2008, 11:37 am

    BCR – Belea Cu Retarzii.
    Eu mi-am facut un card la BCR si mi-au dat un rahatel mic, cu butoane si ecran :P cu care pot cica sa fac plati prin internet. Super, zic.Cum se face?
    Pai asteptati sa va trimitem un cod, in maxim o saptamana il primiti. A trecut o luna si m-am dus la ei. O tipa foarte constiincioasa mi-a luat datele, emailul, ca ma anunta imediat. De atunci au trecut 6 luni si nu am primit nimic nici pe mail nici in cutie. Aparatul ala mic zace si acum pe fundul gentii intre pixuri, carnetel, briceag, periuta de dinti, medicamente de uz curent si alte prostii.
    ____________________

    In legatura cu curierii lui Peste prajit cred ca sunt buni doar sa alerge aiurea cu dubitele si papucii prin oras, ca toata ziua ma impiedic de ei si ii las sa se bage in fata mea ca mi-e mila ca ei sunt la munca domne. Se grabesc timp de o saptamana prin Bucuresti sa duca plicurile lu Alex. :D

  17. Robert @ 18.11.2008, 12:00 pm

    Eu lucrez cu firma Focus Courier pe Bucuresti.Sunt f seriosi;)

  18. typu @ 10.4.2009, 8:45 am

    Chestia cu cardurile,e o afacere profitabila pentru firmele de curierat in special pentru cele specilizate pe plicuri,cazul concorde courier,insa e un blestem pentru curier pentru ca adresele din romania sun facute in sa fel incat cauti si ora numarul respectiv,sau unde mai pui ca pe plic scrie bloculx x si pe strada respectiva nu este nici un bloc.

  19. MIKI @ 27.5.2009, 3:34 pm

    cred ca santeti malitiosi cu toti nici nu stiti cat munceste un curier si cate zeci de colete livreaza zilnic nu sant iei de vina de vina sant patroni ca nu le fac zone precise ii schimba dupa o zona pe alta si ie normal sa se zapaceasca si plus de alta nici nu stiti cati inganfati de genu vostru cred ca a face un serviciu inseamna a m pupa picioarele,nu domnilor probabil ca agentul de curierat nu poate veni pana in patru sati aduca plicul ca tu esti la servici iar dupa servici vaduceti la o bere si cand va suna omu ii spuneti cu nesimtire sa vina pe la sase ei oare voi credeti ca el o sa lucreze pana la 12 noaptea doar pentru ca sa nu va stricati voi programul? bine inteles ca nu nu esti acasa sa fi sanatos nu iti las nimic

  20. matu @ 9.9.2009, 12:16 pm

    ii dau dreptate lui miki habar nu avetzi ce inseamna sa fi curier cu cati nesimtiti si mitocani te intalnesti zi de zi ca sa fi curier trebuie sa ai nervii de fier aks cand ajungi …bine ca nu ajungi la ora 5 cand ti se termina programul si la 20 sau 21 seara ca vorba aia trebuie sa multumesti clientu domne si ca pana la 17 nu il gasesti aks asa ca fratiilor numai facetzi comentari rautacioase despre curierii ca habar nu avetzi ce inseamna

  21. Viteza “expres” a nesimţirii. Curieratul de doi lei de la Nemo Expres » subiectiv | pur si simplu @ 22.12.2009, 1:47 am

    [...] am păţit-o, acum vreun an, cu Concorde Courier. Am aşteptat de mi-a venit rău. Şi era doar un plic cu PIN-ul de la cardul pe care trebuia să-l [...]

  22. adrian @ 3.1.2010, 6:55 pm

    sa inventat in bucuresti curierat pe bicileta si pe moped…..si culmea chiar compania de curierat care o criticati CONCORDE COURIER a infiintat primul serviuciu FAST-MAIL localpe moped….si sincer nu criticati curieri de la CONCORDE COURIER ca nu isi fac treaba….de vina este VICTORINO RADU DUTU pt. ne plata salariilor la timp si multe alte probleme. am fost curier la CONCORDE COURIER si stiu tot….. curieri isi fac treaba foarte bine in functie cat de punctual esti ( adik patronul)

Lasa un comentariu

* obligatoriu. Adresa de mail nu va fi facuta publica.

ATENTIE

Nu sint tolerate injuraturile, cuvintele si expresiile obscene sau comentariile neargumentate. Chestie de igiena a conversatiei. Mai multe detalii, aici.