Într-un colţ de Bucureşti, pe undeva pe lîngă Bucur Obor, există o stradă care face legătura între Şoseaua Colentina şi Cimitirul Reînvierea. Se cheamă Strada Turmelor. Aşa cum bine îi spune şi numele, zi de zi, pe cele două sensuri se circulă în turmă. Bară la bară, pe linia de tramvai, între liniile de tramvai, dacă s-ar putea, chiar pe tramvaie.

La intersecţia cu Şoseaua Colentina tronează, pe un stîlp din dreapta, două semne de circulaţie: un “cedează trecerea” şi un “obligatoriu la dreapta”. Fiecare dintre ele are sensul său.

Cel puţin teoretic, pentru că practic e cu totul altfel. Din cauza primului, nesimţiţii dracului – ăia de l-au pus acolo!, maşinile trebuie să stea la coadă. Din cauza unui nesimţit de semn se formează ditamai turma şi, al naibii cioban şi-ai naibii cîini!, unul nu e acolo să dirijeze.

Cel de-al doilea semn, “obligatoriu la dreapta”, e inutil, fir-ar ei ai naibii – ăia care l-au trîntit acolo!, din cauza lor nu mai putem să facem noi stînga, spre Doamna Ghica! Adică, vezi Doamne!, după ce că stăm la semafor, mai trebuie şi să tragem de volan dreapta, să ne încadrăm pe banda a treia, să mergem spre Obor pînă pe la vreo 60 de metri de refugiul de tramvai şi abia apoi să întoarcem maşina!

Lăsînd miştourile la o parte, pe mulţi şoferi îi doare fix la schimbătorul de viteze de semnele din intersecţii. Prin urmare, să nu ne mirăm dacă, pe o străduţă cu două benzi (şi, fireşte, cu două sensuri), pe care există linii de tramvai, în timp ce majoritatea stă la coadă şi aşteaptă verdele din intersecţie, se trezeşte cîte unul să intre pe contrasens şi s-o calce. Altfel spus, să nu ne mirăm dacă o străduţă cu două benzi devine o străduţă cu trei rînduri de maşini, două care merg spre Colentina, unul care merge spre cimitir.

Continuarea constă într-un autoturism mititel blocat în faţă şi-n spate de trafic, în dreapta de trotuar şi-n stînga de un gipan cît casa, proaspăt venit din spate, care blochează tramvaiul ce vine de pe contrasens. Bineînţeles, în spatele lui mai sînt două taxiuri şi o dubiţă de transport marfă, conduse de şoferi meseriaşi, gata-gata să intre în tine din cauza asfaltului foarte alunecos.

Cum nu toată lumea are ditamai merţanul clasa G (G 320, mai exact) cu număr de Germania, din care tună manele prin toate orificiile, cum nu toţi au ditamai Range Rover-ul, te întrebi dacă să-i laşi să treacă. Normal că nu merită, dar burtosul de la volan, în loc să stea la coadă şi să aştepte să-şi facă cineva milă de el, trage dreapta şi se apropie de tine. Că deh!, nu degeaba are cîteva tone de fier în jurul lui. Că te claxonează ca un apucat şi bagă flash-uri poate-l vezi cît e de mare, că te înjură de toţi sfinţii că nu-i înţelegi importanţa lui de individ căruia i se fîlfăie brăduleţul agăţat de oglindă de atîtea reguli de circulaţie, e de la sine înţeles.

Într-un final, după ce îl vezi că o calcă şi mai are-un pic şi striveşte tramvaiul, hotărăşti să-l laşi să treacă. Oricum, două minute mai tîrziu, după ce ajungi la semafor, îl vezi pe burtos că face stînga. Şi ce dacă e obligatoriu dreapta? Şi ce dacă peste drum se circulă bară la bară? El are prioritate. Ce naiba, doar are gipan!

Concluzia e tristă: după ce te-ai rugat tot drumul să fie măcar un tablagiu în intersecţie, să-i tragă pe dreapta şi să le scadă punctele, constaţi că nu e nici urmă de girofar în zonă. Păi ce să caute poliţia acolo la şapte seara, cînd poa’ să stea liniştită la un mic, la intrarea în Kaufland?

Tags: bucuresti, not-funny, romania