De vreo lună, sînt abonat RDS. Cablu, telefon, internet. N-am vrut alte găuri în pereţi, aşa că am rămas la ei. Ca să aflu ID-ul şi parola de logare la abonamentul de internet moştenit, trecut de pe numele fostului titular pe numele meu, am sunat la Relaţii Clienţi. Pe banii mei, nu de pe telefonul RDS (din cauză că priza e buşită, trebuie schimbată, prin urmare nu funcţionează). Desigur, mi s-a transmis că nu se poate, iar dacă vreau net, ei bine, trebuie să aştept vreo trei-patru zile, pînă mi se generează un nou cont. Dacă vreau net, n-am decît să vorbesc cu fostul titular, să-mi dea datele lui.

Ideea, pe scurt, e aşa: după depunerea cererii de schimbare a titularului, teoretic, durează vreo două-trei zile pînă se procesează cererea. Chiar dacă toate plăţile sînt la zi, chiar dacă toate hîrtiile sînt semnate. Nu că ar fi al dracului de greu ca doamna de la ghişeu să introducă nişte date într-un sistem centralizat deja existent. Dar… avem proceduri, nu-i aşa? Lasă, doar există alţi fraieri, angajaţi de pomană, care să facă munca asta.

Am folosit vreo trei zile netul pe contul vechi. Sun din nou la RDS, să întreb ce se mai aude de contul meu. În fond, am un router de doi lei, care cam face figuri şi sigur o să necesite o reinstalare. Adică timp pierdut. Buuun. De data asta, mi se spune că nu am nevoie de cont de logare nou, că rămîne cel al fostului titular. Desigur, continui să îl folosesc cu încredere.

După vreo zece zile, mă sună primul cu care am stat de vorbă la Relaţii Clienţi. Ghici ce? Contul vechi va fi dezactivat la sfîrşitul zilei, deci, fraiere!, ia datele noului cont, generat special pentru tine, şi bagă mare!, reinstalează routerul. Pentru că, nu-i aşa?, aveam prea mult timp de pierdut. Am reinstalat, că n-a vrut să funcţioneze doar după schimbarea datelor. L-am reinstalat de vreo opt ori, mai exact.

Acum vreo cîteva săptămîni, sun din nou. Mi-am dat seama că, printre cele 68 de canale, nu se numără taman HBO. 24 de lei pe lună nu e mult, iar încă 5 lei, pentru HBO, n-o fi vreun capăt de ţară. Dau datele, începînd cu codul numeric personal, adresa, numărul de telefon, ca să mi se spună că, de fapt, nu poate să-mi activeze HBO. Ca să facă asta, trebuie să mă duc la un ghişeu RDS şi să solicit în scris activarea acestui serviciu.

Firesc, e al naibii de greu să adaugi în programul de facturare încă un serviciu şi să îl mai şi activezi. Chit că e trecut de jumatea lunii, iar eu mă ofer să îţi plătesc abonamentul pe toată luna în curs. Adică îţi dau 5 lei, nu 2,2 lei, echivalentul a cît a mai rămas din lună. Şi, ca să fie tacîmul complet, mă duc la ghişeu. Unde, după ce stau la coadă, mi se spune că trebuie să vin după data de 15 ale lunii ca să depun cererea. Mai mult, mi se explică şi că se va activa doar de la 1 ale lunii următoare, sub nici o formă mai devreme. Desigur, nu că ar fi fost al naibii de greu să îţi activeze serviciul prin telefon.

Din aceeaşi categorie, un client care foloseşte serverele RDS, are nevoie de un export la o bază de date. Am user, am parola, doar că nu ştiu care e adresa de logare la phpMyAdmin. Nici clientul nu ştie. Şi sun la Relaţii Clienţi. Unde le explic situaţia: am nevoie doar de adresă, nu de user şi parolă. Nu se poate, dacă n-am datele firmei clientului şi nu mă număr printre persoanele de contact. Bun, dar dacă voiam să cumpăr hosting de la RDS şi voiam să ştiu cum folosesc phpMyAdmin? Păi, întîi trebuia să cumpăr hosting. Le explic: nene, sînt abonat RDS, ia datele mele, pe toate, şi dacă cineva îi buşeşte site-ul şi omul depune plîngere, să trimită poliţia la mine. Îmi asum eu răspunderea asta. Nu se poate.

În concluzie, da, există birocraţie mai mare decît la stat. La RDS. Într-o eră a internetului, eu sînt trimis la ghişeu de către angajaţii unei firme de… IT şi telecom. Că, deh!, procedurile sînt mai importante, clientul oricum e prost. Dacă vrea, să se conformeze, ce naibii? După care se miră că migrează abonaţii către Romtelecom, unde problemele se rezolvă simplu, la telefon, fără complicaţii inutile. Dar… cui îi pasă?

53 comentarii

  1. Fara suparare: nu e prima firma cu care ai probleme de genul asta. Te rugam, deschide o lista cu firmele cu care lucrezi, ca sa stim sa le evitam (preventiv). Ar fi foarte, foarte util…

    Ce zici?

  2. sa va spun si eu una cu rds…de DOUA LUNI incerc sa ma abonez la Digi Satelit, tot de atunci nu au echipamentele necesare…de fiecare data sun, de fiecare data dureaza cam 10 minute pana intru in direct cu un operator, de fiecare data nu au echipamente.

    initial, aveau receptoare dar nu aveau antene, antena trebuia sa mi-o cumpar eu (costa triplu in felul acesta)…apoi, ce sa vezi…au adus antene…dar ghinion, nu mai sunt receptoare si nu merge decat cu receptoarele lor.

    Cum e posibil sa nu aduci MII de echipamente daca SE CER si daca oamenii vor sa iti dea bani? nu pot decat sa ma gandesc ca ai impartit orasul cu UPC si nu vrei sa le faci concurenta,nu?

  3. Tu ma iei la misto, nu? :))

  4. Da, dar nu te supara. Imi imaginez cam ce figura aveai cand te trimiteau la ghiseu…

    Daca te consoleaza cu ceva, si noi trecem prin acelasi calvar, cu alte firme…

  5. Hai sa iti povestesc si eu una: aveam tv+telef la UPC, pe care l-am suspendat 6 luni la un moment dat. Cu o saptamana inainte de cele 6 luni, am fost sa renunt. Prima faza: de la ghiseu, m-au trimis la un telefon (tot in agentie), de la care sa sun la call center. De acolo mi-au spus ca, pentru renuntare, trebuie intai reactivat, apoi se poate renunta dupa 30 de zile.

    Intr-un tarziu, au zis ca, totusi, pot lichida in aceeasi zi, fara a reactiva si astepta cele 30 de zile…

  6. Uite ce a patit prietena mea: RDS, doua saptamani fara internet. Zi de zi sunau cei de la relatii cu clientii si deschideau tichet pentru ziua urmatoare la aceasi ora. Nimeni nu aparea intre 10 si 12. La ora 14 sunau: A venit cineca? Nu. Tichet pentru ziua urmatoare. Tot asa doua saptamani.

    Pana ce, norocul meu s-a mutat :)

  7. Prietene, si eu am inceput sa experimentez serviciile de calitate ale RDS: am stat 3 saptamani si jumatate pentru a-mi aduce firul la usa, in conditiile in care ghiseul lor se afla in blocul de vizavi.

  8. Cateva idei
    - treaba cu priza – asta e; sincer, nu e vina rdsului ca e priza busita; ei au si un telverde, poti sa mergi la un public sa suni deci nu te-ar costa nimic;
    - chestia cu userul – pana la urma sunt chestii de securitate; in marea britanie ar trebui sa astepti pentru unele servicii sa primesti userul /pinul prin posta. deci se poate si mai mult, probabil ca aceste cereri se proceseaza centralizat si nu de fiecare operatoare de la ghiseu.

    in general furnizorii de servicii ieftine au si relatiile cu clientii mai slabe, e iarasi o regula valabila cam peste tot…

  9. He, he, he! Acum un an şi jumătate m-am dus la sediul central ca să reziliez contractul de internet. Astept la intrare sa vina cineva sa ma preia si sa intocmim actele aferente. Numai ca duduia, care se ocupa de asa ceva, nu vine pana nu cere portarului prin telefon sa afle motivele pentru care am venit, cine sunt, seria CI, CNP-ul şi alte prostii. Enervat de impertinenţa acesteia, i-am spus portarului să-i transmită că nu dau datele personale oricui, în gura mare aşa cum fac ei, şi să-şi mişte fundul mai repede să discutăm într-un spaţiu adecvat, nu să stau în picioare, în curentul creat acolo, la intrarea în clădire. Foarte ofuscată individa mă întreabă de ce sunt aşa de supărat ca şi cum eu eram cel anormal, nu ea. Îi răspund că dacă eu aş proceda cu clienţii mei, compania m-ar zbura în maximum 48 ore.
    Mă întreabă de ce doresc să reziliez contractul de internet. Îi spun că am găsit o ofertă mai bună (la Romtelecom) de IP static. Încearcă să mă convingă că ei au 3 IP statice şi d-aia e mai scump la ei. Eu, calm de data asta, îi spun că unul este de ajuns pentru ce-mi trebuie mie.
    În fine, facem actele de reziliere şi, enervat de toată această situaţie, renunţ nu numai la internet, ci şi la telefonia lor fixă. Verific dacă mai am ceva de plată şi-i spun că din acel moment vreau să nu mai fiu sunat NICIODATĂ de vreo persoană de la RDS. După 2 zile o tipă de la call center-ul lor mă întreabă care este motivul pentru care am reziliat contractul şi dacă nu doresc să revin asupra acestei măsuri. Îi spun că am mai vorbit despre aşa ceva la sediul central, că am cerut să nu mai fiu sunat de nimeni de la ei şi dacă se mai întâmplă acest lucru vreodată, o să discut altfel am făcut-o până acum.
    În săptămâna următoare sunt sunat din nou DE ACEEAŞI PERSOANĂ de la call center. De această dată i-am umplut frigiderul cu carne şi de atunci nu mai am treabă cu RDS. Punct.

  10. am utilizat mai bine de 4 ani serviciicel de cablu TV si internet de la RDS. au fost mai multe (am platit facturile prin OP si mi-au zis ca nu au fost incasate, deci am aparut cu restanta cu toate ca le-am aratat ordinele de plata, serviuciu internet de slaba calitate, facturi emise si receptionate intotdeauna cu intarziere, cozi mari la ghisee, etc).
    Am ales Romtelecom. Dolce instalat in 3 zile de la comanda pe internet, Clik Net instalat in 5 zile de la comanda pe internet, factura unica pentru cele 3 servicii (telefon, tv, internet), posibilitate plata cu OP, pana acum calitate f buna, nu cu mult mai scump decat la RDS.

  11. Oamenii de la RDS sunt la fel de incompetenti in materie de solutii tehnice, relatii cu clientii si comunicare. Frontdesk-ul este o drama. De vineri seara, constatand ca nu merge netul am conversat, probabil, toti angajatii care se ocupa de realtia cu clientii. Absolut incalificabil – in final am dedus impreuna ca ar trebui schimbat modemul deoarece…se schimba fibra, se opreste curentul – tot felul de bazaconii… Si nu se intampla nimic. Nu se sinchisesc de nicio reclamatie, de niciun argument – de nimic.
    Singurul lucru la care se pricep e incasarea abonamentelor. Faptul ca nu sunt singurii prosti din piata nu e nicio consolare pentru clienti – decat sa-i abandoneze urgent, pe principiu, daca oi gasi mai prosti ca voi, ma intorc – daca nu, nu.

  12. Povestea mea a inceput in octombrie 2007 – aveam la bloc RDS pe cablu tv, platit pe 2 luni in avans cand brusc n-a mai mers. Sunat zilnic 2-3 saptamani, asteptat pe fir pe banii mei cu orele, pana o scapa pe una gura si zice – pai nu mai e in tot cartierul (Vatra Luminoasa) ca au deconectat capatul de linie. Am pus internet de la alta firma, si le-am facut prima reclamatie ANPC, ca deja platism. ANPC decide si cere RDS sa repare linia si sa presteze serviciile platite si neefectuate. Prin Ianuarie 2008 ma suna de la RDS sa ma treaca la fibra optica (aiurea, e UTP) cu dat gauri, alte fire – le raspund ca ma mut pe strada de alaturi in o luna, nu mai vreau noi fire, sa imi traga acolo legatura, ca le platesc si instalare, si mutare. Strada de alaturi la 50 de metri, dar case, nu bloc, RDS nu vrea sa-mi traga internet. Ma tot suna pana in martie cu “oferte promotionale” de chiar 3 luni net gratis, numai sa imi instaleze la bloc – refuz, ma mutasem deja, ei refuza sa imi dea banii inapoi. A doua reclamatie ANPC, care ii obliga sa imi dea banii inapoi si eu pot sa reziliez contractul. Reziliez contractul cu 1 mai 2008 si fac cerere sa imi dea banii inapoi. Ma suna sa ma duc la “orice casierie” sa iau inapoi banii, am fost de 5 ori scenariu identic (intai coada, apoi nu raspunde sefa de la financiar la telefon). Prin toamna ma mai duc o data si imi spun – ati luat banii – eu??? cu ce chitanta, la ce casierie? Nu stim, faceti cerere. Abandonez pana in aprilie 2009 cand nu mai pot sa imi platesc CATV la RCS – figurez cu datorie catre RDS pentru internet in iunie si iulie 2008 cand eu reziliasem cu RDS la 1 mai… Vin cu copia de reziliere si se conving ca au facturat eronat. In marinimia lor ma lasa sa platesc CATV (ca dupa aia mi-l taiau si cereau reconectare)… Le raspund la fel si fac a 3-a reclamatie la ANPC – inca astept raspunsul…
    Morala: bine ca nu am pistol!

  13. Am un contract pentru internet la RDS. Dupa numeroase probleme de conectare si a unei viteze foarte mici am sunat a n-spea oara la RDS.
    Atunci cand am ridicat problema faptului ca am un abonament 10 Mb si viteza nu trece niciodata de 6-7Mb mi s-a raspuns transant: 10Mb este viteza maxima. Am intrebat firesc care este viteza minima. La acesta intrebare am orimit un raspuns naucitor: NU EXISTA VITEZA MINIMA !!! deci daca RDS va transmite net-ul cu 5KB in loc de 10Mb este OK pentru ei …
    Dupa ce am vazut modul in care inteleg ei sa ofere servicii am trecut la alt ISP.

  14. Eu astept de mai bine de-o luna sa imi aduca un amarat de decodor pentru HBO. Pe 8 octombrie mi-au spus ca il voi primi pe 1 noiembrie, suntem in 4 si raspunsul de la Relatii Clienti este urmatorul: nu avem pe stoc.
    Pai nu aveati nici acum o luna si ati spus sa revin pe 1 noiembrie
    Aia: pai da.. dar nu avem, va vom suna.

    Sunt sigur ca voi primi apelul anul viitor de Craciun.

  15. mda, cam la toti e la fel. Pt. putina obiectivitate ar trebui sa decelam ce le punem si ce nu in carca.
    ex:
    - priza stricata
    - router de reinstalat, daca ai ip, rds-ul n-are nici o treaba. Sa instalezi un router de 8 ori ??????!!!!. Ori e stricat ori chemai pe cineva care se pricepe sa-l seteze.
    - parola: aici chiar au procedat corect, e o procedura de bun simti sa nu dai parole oricui le cere. Te-a trecut proprietarul contului pers. de contact ok, daca nu sa te treaca. btw propietarul contului si-a setat parola pt mysql, de ce no-o mai stie.

    Acu una de Romtelefon: m-am luat dupa reclama lor si am schimbat serviciul de pe adsl pe vdsl. 2 zile am stat la servici fara net!! Altfel merge bine, n-are chiar banda de 20 Mbs, da vreo 15 mai prinde

  16. cei de la RDS sunt niste mari nesimtiti cand vine vorba de comunicare cu clientul iar calitatea serviciilor lor este foarte slaba. In plus, sunt si hoti. Eu am avut anul trecut probleme care s-au intins pe mai multe luni cu facturi platite prin OP care nu au aparut la ei, motiv pentru care mi-au suspendat cablul. Evident, a trebuit sa platesc din nou facturile alea, plus taxele de reconcetare (da, am patit de 2 ori suspendarea si in total cred ca le-am platit 3 sau 4 luni in plus).
    cat despre aberatia de a fi necesar sa merg la casierie pentru orice fleac nu mai vorbesc (eu le plateam prin OP si dupa ce ca imi cereau sa platesc din nou aceleasi facturi, ma mai trimiteau si la casierie pt asta – iar majoritatea casieriilor se inchid la 6 seara).

    daca as putea, as incepe o miscare organizata de boicotare a acestei firme de 2 lei care proiita de pozitia de monopol pe care o are in anumite zone.

  17. Nu inteleg de ce mai esti inca abonat la ei?
    Eu una am incercat sa-mi pun net de la ei acu vreo 2 ani si am renuntat dupa ce m-au dus vreo 2 sapt cu presuletu. Am gasit din alta parte si i-am lasat balta. Cu sau fara alte gauri in perete n-as da bani unora ca cei de la rds, n-au pic de bun simt.
    Acum am perferat sa-mi pun de la romtelecom (mai scump si mai prost) decat sa merg la rds.

  18. In calitate de abonat (inca dar nu pentru mult timp) Digi TV te sfatuiesc sa alegi un alt serviciu de televiuziune prin satelit Dolce, Focus, Akta. NU fa o alegere proasta ca si mine.

  19. http://www.rezistenta.net/2009/11/din-seria-rds-suge.html
    Un post similar citit de mine. Recomand.

  20. subscriu,
    voi ramane la ei cu netul (nu cred ca veti gasi oferta si calitate mai buna) dar tv de la altii

  21. Totul in Romania e “ca in Romania…”
    Clientul e un tampit care plateste si mai e si carcotas…si posteaza si chestii neplacute pe net.

    http://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/birourile-administrative-ale-upc-din-cluj-napoca-puse-sub-sigiliu-de-protectia-consumatorului-33948

  22. ca sa-ti dai seama cat de prosti sunt, eu sunt abonat , prin serviciul oferit de ei, prin telefon. asta s-a intamplat in august si intre timp m-am abonat la dolce iar ei nu m-au mai contactat. deci , no comment oamenii stiu sa faca business

  23. Ce nu inteleg eu de ce tot gasim peste tot tot felul de posturi dastea in care lumea stie numai sa se planga? Este simplu , NU iti convine fugi la alt operator , dar de ce nu se duc majoritatea ?? pentru ca este mai scump ??? pentru ca din 1 an de zile are probleme doar 2 sapt. si apoi ii merge fara probleme si ii convine ??? Eu am internet si telefonie si cablu si nu am probleme de 2 ani de cand il am si probabil ca mine mai sunt inca 2 mil de utilizatori daca nu mai multi. So facand un calculc din 2 mil de utilizatori 1000 au probleme ? e ok firma zic mai ales tarifele care le are. Revenind la problema ta:
    - priza stricata -> rezolva problema nu trebuie sa vina rds-u sa-ti rezolve tie priza in casa
    - router instalat de 8 ori ???? :)))))))) se vede ca nu te pricepi sau routerul tau are o problema.
    - ai stat 1-2 sapt. dupa un user si o parola ?? in alte parti se sta cate 1-2 luni so nu te mai plange asa
    - singurul lucru cu care iti dau dreptate sunt cei din Frontline care se stie ca nu sunt calificati tehnic 100% pentru asa ceva

    So .. chil out si reziliaza daca nu iti convine .. dar iti convine nu ?? Acum iti merge si tarifele sunt ok nu ??

  24. N-am spus ca nu-mi convin serviciile lor. Dar spun ca nu e normal, pentru o ditamai compania care are pretentia ca isi respecta clientii, sa nu reuseasca sa gaseasca o formula decenta de ajutare a omului. Legat de priza, aia nu e treaba mea, e treaba lor. Eu nu sint nici electrician, nici tehnician, ca sa ma apuc sa umblu. Cit despre router, da, e routerul busit.
    Cit despre “in alte parti se sta…”, nu ma intereseaza. Cita vreme eu platesc, mi se pare normal sa beneficiez de serviciile pentru care dau bani. Ma pling pe banii mei, nu pe banii altcuiva.

  25. dar tu ai comp cu placa de retea in care poate sa intre fibra?

  26. sa ne spui si noua ce scria la viteza minima pe vechiul contract la rds
    si ce scrie la viteza minima in contractul tau net, la ce firma e si un pret sa stim si noi

  27. nu exista monopol
    ai variante, exista multe alte firme – totul e sa vrei sa cauti
    ai fi uimita cate alte firme care ofera saervicii de televiziune, telefonie si internet exista pe piata

  28. Habar n-am, nu cred. Oricum, eu am nevoie de router, ca sint doua laptopuri in casa.

  29. Pai scria
    ai si nu ai dreptate
    am zis tocmai ca nu poate sa iti aduca fibra pana in computer
    fibra vine pana la bloc/scara si acolo intra intr-un echipament – intra fibra ies utp-urile spre abonati

  30. [...] Cat de misto ar fi sa ai o problema cu un serviciu de telefonie mobila de exemplu si sa nu mai stai 30 de minute la telefon ascultand robotul de la Relatii Clienti si apasand pe butoane? Vodafone incearca ceva pe contul lor, pe langa zecile de mesaje publicitare, dar nu prea le iese. Mi-ar place sa cumpar un produs sau serviciu si sa stiu ca daca am probleme pot gasi un reprezentant al companiei care sa imi raspunda rapid, fara a trece prin mii de formalitati, ca in cazul asta. [...]

  31. Ah, unul din amorurile mele, RDS-ul! Pfui!
    Si tot in aceeasi ordine de idei a modernitatii, la ei nu poti plati la caserie cu cardul, ca vorba aia, suntem in secolul 21…

  32. …de ari fingura firma la care nu iti poti achita facturile la ghiseu cu cardul

    totusi – daca ai card ai putea plati online – asta daca iti merge netul :-)

  33. Parerea mea e urmatoarea: nu enumai problema RDS-ului. Unde ai de-a face cu servicii prestate de romani, ai pus-o pe teava. E la fel la RDS, la UPC, la service-uri auto, la BRD, la BCR, la primarie, la spital sau la alimentara.

  34. :)))))
    Si asteptai sa vina casierita de vis-a-vis sa te instaleze?
    Poate dupa sfarsitul programului…

  35. Da, dar faptul ca o firma de telecom nu reuseste sa serveasca un client prin telefon (fie ea si activare de cont), faptul ca un nenorocit de abonament la HBO nu se poate activa in mijlocul lunii, e de toata jena. Nu stiu de ce investesc asa putin in tehnologie (ai vazut serviciul DigiCablu?) parca nu ar avea treaba cu telecomul. Inteleg ca vrei sa oferi servicii cit mai ieftine, pentru toata lumea, dar daca asta inseamna sa renunti la calitate mai bine lasa. Decit 4 clienti la 25 lei nemultumiti, mai bine unul la 100 lei multumit.

  36. Oamenii de la RDS nu sunt incompetenti. Sunt doar prost platiti. Un angajat competent costa!

  37. Ceea ce vrei tu se numeste viteza minima garantata! Si e scumpa rau! Nu prea ofera nimeni asa ceva la 20 euro/luna – asta daca nu vrei minim 64kbps.

  38. Si de ce trebuie sa astepti 2 – 3 zile sa-ti faca un cont? E coada mare la conturi, nu? Nu se poate face prin telefon… Aiurea! Altii de ce pot? La VF inchei contract prin telefon! Se inregistreaza, se arhiveaza… Dar asta inseamna tehnologie! RDS n-are nici decodoare HBO, nici STB-uri pentru DigiCablu. Dar au de 4x mai multi clienti decit concurenta. De ce? Pentru ca e ieftin, si cind e ieftin n-ai pretentii.

  39. E normal sa nu poti modifica abonamentul prin telefon, pentru ca autentificarea partenerului de convorbire la telefon ar fi mai complicata. De asemenea comunicatia prin telefon in general nu e securizata.
    Cat despre calitatea serviciilor, ea corespunde perfect pretului. Daca vrei sa fii cel mai ieftin de undeva trebuie sa tai, si partea de suport la RDS e taiata aproape complet.

  40. revin cu o precizare la cele ce am scris undeva mai sus:
    de aproape 10 luni am renuntat, bineinteles, la serviciile RDS :))
    in zona mea nu erau alte companii de cablu acum 1 an cand am avut probleme astea, m-am interesat. deci acum nu mai am cablu, ceea ce nu-i mare branza, ca oricum nu ma uitam la teve atat de mult incat sa-i simt lipsa. iar internet iau de la o retea de cartier.

    chestia e ca am fost de cateva ori cu cineva sa plateasca cablul la UPC si am stat cate 30-40 de minute la coada, ceva oribil.

    asa ca problema e mai generala.

  41. Exista un convertor care se pune intre fibra si calculator: intra fibra si scoate utp, si, da, poate sa-ti aduca fibra pana la calculator daca vrei.

  42. legat de concurenta asteptata fata de UPC, ia in calcul comportamentul de cartel si atunci se mai clarifica treburile…
    tot ce putem astepta e sa apara concurenti destul de puternici si de variati care sa tulbure apele. pentru net romtelecomul cred ca e unul dintre ei.

  43. (d)ai un pont (discret, privat…) ca sa faca si altii “afaceri” cu ei :) ?

  44. Probabil ca o sa mai ai treaba cu ei peste cativa ani. Asa am patit eu. Nemultumita de serviciile lor (inernet si tv – in mod special) am renuntat la tot (internet, Tv si telefonie fixa). Am reziliat contractul pe data de 2 a lunii septembrie (dupa un stat la coada de 30 min in frig) si m-au pus sa platesc luna intreaga ,am stat langa operatoare cand a facut inregistrarile in calculator! – cerere, chitanta plata- ca sa-mi rezilieze contractul. Dupa 8 luni, am primit o factura cu rata lunara (luna urmatoare dupa reziliere) + penalitati. Am mers la ei la ghiseu cu hartiile si chitantele, duduia de acolo mi-a spus ca au avut ceva probleme, si-a notat tot si mi-a spus ca nu trebuie sa-mi fac probleme – se rezolva! Dupa alte 8 luni, am primit inca o factura, alta rata (cred ca 3 luni dupa reziliere) + penalitati la zi. Din nefericire, locatia unde aveau biroul s-a schimbat (habar n-am unde), asa ca nu m-am mai ,,agitat”. Dupa inca vre-un an, am fost sunata de un director de la RDS, care m-a intrebat de ce nu vreau sa platesc factura?!??! CARE FACTURA????!!!??? – am intrebat. I-am explicat toata povestea, i-am dictat toate datele, mi-a spus ca si-a notat si o sa verifice – cu recomandarea ca, ar fi bine sa caut toate hartiile (contract, cerere de reziliere, chitante) si sa merg la ei la sediu sa le inregistreze. MOTIVATIA: Personalul angajat la fostul centru (casierie) – nu si-a facut treaba cum trebuie, nu au facut corect inregistrarile, nu a transmis la sediu toate datele, dar si ca s-au restructurat si nu mai gasesc parte de acte. DAR INREGISTRAREA MEA DE REZILIERE S-A FACUT INTR-UN PROGRAM PE CALCULATOR!!!! Unde e? Si care e vina mea – din pozitia de fost client ,,bun platnic” -????!!! Ce-i drept, de vre-o 6 luni, nu m-au mai sunat (poate s-au lamurit!), dar cine stie….Asa ca nu zice-ti ,,HOP! URA!!!” , inca!

  45. Am sunat si eu la ei acum 1 saptamana ca nu mai mergea nici net, nici cablu tv. Raspunde o tanti si imi zice ca tv-ul nu e platit si d-asta nu merge sau ca a fost platit prea tarziu si mai dureaza cateva zile pana mi-l reactiveaza. Mai aveam problema si cu netul. Ma pune sa fac nu stiu ce, sa verific tot felul de porcarii si asa mai departe. Dupa ce m-am chinuit sa vad de ce nu merge netul mai sun inca o data. Raspunde un nene si el imi zice ca toate facturile sunt la zi si ca n-am net si tv pentru ca se lucreaza prin zona. Asta cu toate ca tanti de dinainte sustinea ca totul e ok in zona. :|

  46. Ia-ti si net la Romtelecom. Am avut RDS si m-am mutat intr-un bloc nou, unde singura varianta de internet era mobil sau Clicknet. Eram cam circumspect, e greu pt Romtelecom sa-si refaca imaginea patata in trecut, dar am avut o surpriza placuta. Instalare rapida si calitate cel putin egala cu RDS, daca nu chiar mai buna. Mi-am pus si Dolce, dar pe antena colectiva pe bloc. Mai mulye programe decat RDS, singurele care lipsesc sunt GSP si Digisport, dar daca nu te dai in vant dupa liga 1 de fotbal, nu ai ce regreta.

  47. Ba e problema RDS-ului, pt ca sunt mult sub BCR si BRD cu care lucrez, de exemplu. Macar aia de la banci sunt politicosi, cel putin cei de la agentiile cu care lucrez eu.

  48. hai ca o sa facem un fan club anti rcs-rds.

    prin septembrie 2007 m-am mutat. platisem anticipat pana la sfarsitul anului. merg la cora pantelimon si fac cerere de incetare a contractului si solicit sa imi dea banii inapoi. mi se da un numar de inregistrare si mi se cere telefonul si mi se zice ca voi fi contactat sa merg sa imi iau banii.

    trece o luna, mai trece una. merg iar la casierie si intreb cand imi dau banii. stupoare: pai nu ati facut cerere. hm…domna, uite cererea, cu numar de inregistrare. ntzz…nu e valabila, e veche. mai faceti una care o sa fie buna.

    mai fac o cerere. fac si reclamatie la ANPC.

    dupa 1-2 saptamani ma suna o tanti de la ANPC. vai, ca e o confuzie, nu are rost sa reclamati rcs, ca se rezolva, uite va dau la telefon pe dl. X, responsabilul de la RDS, care, intamplator, e la mine in birou. :))

    mi-l da pe nene la telefon, astia imi lasa un numar de telefon 0770200469 si imi zice sa il sun ca se rezolva.

    il sun si nu a mai raspuns nici in ziua de azi.

    am facut alta pplangere la ANPC, plangere care nici pana azi nu a primit raspuns.

    hotii astia merg mana in mana cu autoritatile, iar noi o luam la oha.

  49. Eşti mic copil. Eu aştept un telefon de la RDS “luni, că astăzi e vineri şi nu ştiu dacă mai poate să vă contacteze colegul”.
    “Luni” a trecut, între timp, de 3×52 de ori cel puţin. Între timp, eu am ales să părăsesc România. RDS, ca şi alte corporaţii, continuă să trăiască. La fel de bine şi fără mine.

  50. de vina e managerul ala care s-a jurat sa reduca costurile in conditiile in care pierdea clienti oricum(deh criza), pastrandu-si, pentru inca un an, scaunul comod si locul de parcare rezervat…dupa ce trece(deh criza) se vor bate pe piata in cele mai bune servicii oferite…la aceleasi preturi, evident…economia creste scade, preturile mici mari, customer care cost high low…

  51. intradevar tanti cam mint mult si sunt destul de slab pregatite majoritatea.stiu ce vb,experienta personala,chiar daca imi sunt colege am sunat si eu din postura de client si a reusit sa ma enerveze la culme.o sa detaliez mai mult dupa ce o sa imi inchei perioada contractuala cu aceasta ”minunata” companie.

  52. RDS &RCS !!!!
    Din 9.02.2010 de cand am semnat contractul cu ei nu am reusit sa-mi iau stikul pentru internet mobil !!!!
    Sunt cea mai proasta companie pe care am intalnit-o pana acum !!!!
    Ma plimba de la un sediu la altul, iar la call center nu am cuvinte………acelasi raspuns nu AVEM STIKURI !!!!!
    Eu am bani sa le platesc contractul !!!
    Ei in schimb nu-si pot onora contractul ca asa este la RDS&RCS……tu ca abonat platesti dar ei NU respecta CONTRACTUL !!!
    Am luat o mare teapa cand am semnat contractul nu-l respecta decat 50% !!! Daca stiam ca o sa fiu plimbat atata nu semnam in viata mea cu ei !!!!!!!!!
    Adrian Orasanu
    CONTRACT NR 7019247816 din 09.02.2010
    ID CLIENT 8298261
    IN CATE LUNI AVETI DE GAND SA VA RESPECTAI CONTRACTUL DOMNILOR DE LA RDS&RCS ca banii ai incasati fara nici o retinere !!!!!!

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Aboneaza-te la RSSFii la curent! Aboneaza-te prin RSS Aboneaza-te la RSSPrimeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail!

Sponsor

Din aceeasi categorie

Am scris pe Twitter

Sponsori

mar.ro Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online Agrafa.ro USBMania.ro space for rent

Comentarii recente

Articole recente