Cine crede că Bucureştiul se întinde doar pe porţiunea care se vede pe hartă, se înşeală amarnic. De fapt, Bucureştiul are cartiere în cel puţin două alte colţuri de Românie. Pe timpul verii, unul dintre cartierele cele mai populate este Vama Veche. Pe timp de iarnă, cartierul cu cea mai mare densitate de bucureşteni pe metrul pătrat este Sinaia.

Bucureştiul, aşa cum îl ştim, e un oraş suficient de mare încît să te obişnuieşti cu feţele colorate, cu traficul infernal, cu claxonările interminabile, dar mai ales cu Vasilicii şi cu “Băiatu’, n-ai zece mii?“. Nu te aştepţi, totuşi, să găseşti aceleaşi lucruri şi în Sinaia.

TRAFIC. Gara din orăşelul de munte nu se compară cu cea din Bucureşti, asta e clar. Însă imaginea care te intîmpină la coborîrea din tren e similară cu cea de la ieşirea din Gara de Nord: maşini, maşini, maşini şi, nu în ultimul rînd, claxoane care se aud de la zeci de metri.

Cordonul de autoturisme se întinde, probabil, pe cîţiva kilometri buni. Se circulă bară la bară, şoferii se uită cînd la maşina din faţă, cînd pe dealuri, cînd la claxon, încă nehotărîţi dacă să apese puternic. Cei mai mulţi nu mai pot răbda aşteptarea şi dau cu pumnul în volan, de parcă zgomotul scos de claxon ar putea schimba ceva.

Între cinci maşini cu numere de Bucureşti şi două cu numere de Ilfov, îşi fac loc şi cîte două de Prahova şi cîte una de printr-un alt judeţ. De multe ori, dacă eşti atent doar la comportamentul din trafic, îţi dai seama că cei de la volan sînt din capitală fără să arunci cea mai mică privire către numere: nervoşi, cu mîna pe claxon, încruntaţi şi vociferînd.

După ce urci scările către centrul Sinăii, nu poţi să nu remarci alte numere de Bucureşti, aceeaşi aglomeraţie tipică bulevardelor capitalei, alte claxonări interminabile, alte manele duduind din portbagajele gipanelor de fiţe. Dacă nu te uiţi la maşini, e imposibil să nu îţi sune în urechi accentul de capitală. Fireşte, cu un strop de atenţie poţi să remarci şi cîte-o manea urlînd dintr-un telefon.

CERŞEALĂ. Un puşti de vreo 12 ani, mai colorat la faţă (şi nu în roşu, din cauza frigului), îndeamnă trecătorii să pupe un Vasilică la schimb cu un pumn de bani. Mă întreb cine ar plăti să pună mîna pe un miel. Cîţiva paşi mai încolo, în faţa hotelului Sinaia, îmi sare în ochi o nouă asemănare: dacă în întîia urbe a ţării îi vezi cîntînd pe la metrou sau pe la Universitate, nu scapi de ei nici aici – cîntăreţii. E drept, muzica nu sună rău, ba se aude chiar mai bine decît postul de radio care urlă în difuzoarele aşezate pe stîlpi. Totuşi, n-are cum să nu te buşească rîsul cînd vezi: “Poză cu indian – 5 lei“. Peste drum, lîngă scările hotelului, zace B-99-BEG, un Ferrari roşu, parcat parcă pentru a-ţi lua ochii.

- Uite-i pe ăia doi care fac poze, du-te şi le cere bani, îi spune un urător altuia, de pe lîngă urs.
- Auzi, da’ nu dai şi tu un ban la urător? Că aşa se face, măcar o dată pe an.
- Am dat anu’ ăsta.
- Haide, mă, că aşa-i frumos. Măcar zece mii, acolo…

O fi frumos să iei bani, dar munciţi, îmi spun. Ce face omul se numeşte cerşeală în strai de colindător. Dacă l-ai îmbrăcat pe unul în capră, nu înseamnă că trebuie să te plătească lumea.

OAMENI. Deşi am enumerat puţine asemănări, ele sînt mult mai multe: de la femeile care intră în restaurante încercînd să te convingă să cumperi un trandafir pentru iubită (n.m.: şi eu ce mă fac dacă florile ei preferate sînt irişii?), mitocanii morţi de beţi la şapte seara, care mai au un pic şi se aruncă în tine, românii “adevăraţi” care nu se simt bine dacă nu urlă în mijlocul străzii (“Frateeee, vin-aci, să vezi ceva, fir-ai a’ dracu’!“) după ce au băut cea mai ieftină vodcă în prima cîrciumă, există şi diferenţe sensibile.

Spre deosebire de Bucureşti, în Sinaia mi s-a mulţumit pentru cumpărături. Spre deosebire de capitală, în orăşelul de munte există oameni care ştiu să vorbească, oameni care ştiu să-şi ceară scuze doar pentru că erau cît pe ce să te deranjeze, oameni care ştiu să îţi dea bineţe cînd intri undeva şi, cel mai important, oameni care nu înlocuiesc zîmbetele cu grimase forţate de împrejurări.

CARTIER. Şi totuşi, imaginea Sinăii în decembrie este cea a unui cartier bucureştean cu altfel de blocuri, fără semafoare, dar cu trafic, cu munţi în jur, dar cu mormane de înjurături, cu maşini de toate felurile, dar cu şoferi de-un singur soi, cu multă lume, dar cu indivizi care nu prea ştiu să fie oameni.

Concluzia generală ar fi că, asemenea Vămii Vechi pe timp de vară, şi Sinaia se transformă într-un cartier al capitalei pe timp de iarnă. Cu toate astea, importanţi nu sînt ceilalţi, ci tu, ca individ. Poate că, pînă la urmă, mai există o salvare dacă dai dovadă de atenţia cuvenită: dacă îi vezi, bagă la cap şi încearcă să nu fii ca ei. Uită-te în jur şi vezi dacă te regăseşti. Dacă nu, încearcă să le eviţi comportamentul, altfel rişti să devii la fel. Dacă da, încearcă să schimbi la tine ce vezi că nu-ţi place. Cine ştie, poate chiar mai există o şansă…

Tags: Media, not-funny, romania, sinaia, stiri