Am norocul să locuiesc în buricul tîrgului, la doi paşi de Sala Palatului şi la alţi doi paşi de parcul Cişmigiu. Noroc pentru că locuiesc în buricul tîrgului şi mi-e foarte uşor să ajung cam peste tot. Totuşi, am şi nenorocul de a locui în buricul Capitalei. Nenorocul din cauză că non-stop-urile de lîngă Sala Palatului au preţuri cu vreo 20% mai mari şi, printre altele, am nenorocul ca în zilele summit-ului să fiu blocat din toate părţile. Pentru că nici dacă aş vrea n-aş putea să parchez maşina în faţa blocului.

În după-amiaza zilei de sîmbătă, taman în mijlocul exerciţiului autorităţilor, ne trezim că vrem să lăsăm maşina în faţa blocului. Mai mult sau mai puţin informaţi, vrem să mergem pe Elisabeta. Pentru că, din cîte îşi mai aminteşte fiecare, e un punct de trecere la Cercul Militar. Zis şi făcut. Doar că ne trezim în mijlocul giratoriului de la Universitate, fără altă posibilitate decît aceea de a întoarce maşina.

Sens unic

Bucata de şosea dintre giratoriu şi Academiei este deschisă traficului doar maşinilor de poliţie şi, probabil, autoturismelor altor autorităţi competente întru circulare liberă. Ca să las maşina în faţa blocului, ei bine, e cam greu. E greu şi de ieşit, dacă mă gîndesc mai bine. Cu Calea Victoriei închisă, singurul traseu posibil este pe Brezoianu, ieşire în Cîmpineanu, continuare pe Luterană pînă la intersecţia dintre Calea Griviţei şi Bulevardul Dacia. Pentru că, aşa cum am aflat ieri, cel mai apropiat punct de trecere a Căii Victoriei este pe Dacia, în apropiere de Piaţa Romană.

Dacă vreau să mă întorc acasă, cu maşina, ei bine, n-am cum. Brezoianu are sens unic, Luterană are sens unic şi, chiar dacă as reuşi să ajung, pe străduţe, pe Ştirbei Vodă, n-am cum să fac dreapta spre Cîmpineanu pentru că sînt blocat de poliţişti, care au trîntit gardurile fix în mijlocul drumului. Practic, totul e un sens unic.

În cuplu

Dacă ai drum spre Casa Presei, de oriunde ai pleca, cel mai bine e să foloseşti Calea Dorobanţilor pe post de traseu principal. Sau, dacă ţi se pare mai potrivit, Calea Griviţei. Totuşi, nu uita că poliţiştii au împînzit oraşul. La fiecare străduţă, cît de mică, stau cîte doi, îmbrăcaţi în verde, gonindu-i pe cei care vor să parcheze şi, atunci cînd au chef, dirijînd circulaţia.

Pentru summit-ul NATO din 2-4 aprilie, Poliţia Română a adus poliţişti de la Circulaţie din mai toate colţurile ţării. Probabil că sînt vreo cîteva sute, pentru că aproape peste tot pe unde am întrebat (ca tot omul care vrea să ştie cum se circulă, eventual trasee alternative), mi s-a răspuns cu “Nu pot să vă ajut, că nu-s din Bucureşti. Eu ştiu că tre’ să stau aici şi să-mi fac treaba“.

Oamenii care fac legea pe şoselele patriei au fost aduşi în capitală de mai bine de-o săptămînă. Unul dintre ei, vădit plictisit, într-un fel enervat că nu face altceva decît să stea în mijlocul drumului cît e ziulica de lungă, îmi spune că i-au adus pentru două săptămîni. Pleacă imediat după ce se termină harababura, însă înainte de a-i trimite în stradă, i-au ţinut în tot soiul de cursuri şi training-uri. Doar vin atîtea personalităţi, nu-i aşa?

Fără să vrei, ajungi să auzi prin mijloacele de transport în comun bancuri pe tema summit-ului şi pe seama poliţiştilor flămînzi văzuţi cumpărîndu-şi shaorma de la colţul blocului.

Curat curat, coane Fănică!

Poate cu un strop de răutate sau poate doar cu un strop de surprindere, aş spune că vreau să văd cîte-un summit în fiecare lună. În cîteva zile, cu toate bancurile pe seama măturătorilor acreditaţi, cu toate sumele reprezentînd cheltuielile României cu nemaipomenitul eveniment internaţional, Bucureştiul s-a transformat.

Niciodată n-a fost mai curat decît zilele acestea. Străzile din jurul traseului unic par că nu mai au un fir de praf, marcajele stradale şi pietonale au apărut peste noapte, au răsărit indicatoare noi, traficul e mult mai lejer (cel puţin pe arterele principale – cine circulă pe Ştefan cel Mare s-a minunat, probabil, la fel ca şi mine), în ciuda deşteptăciunii unora, care întîi trag stînga de volan şi abia după ce ajung cu maşina în faţa ta, care ai frînat vreo cinci metri, semnalizează stînga.

Deşi e greu de închipuit, şi-au făcut loc floricelele. La comandă, bineînţeles, pentru că Bucureştiul trebuie să pară un oraş spălat, civilizat, sigur şi, nu în ultimul rînd, impecabil. Cam greu, pentru că au rămas destule zone la fel de jegoase, unde n-ar mişca nimeni un ac. Taman de asta mi-aş dori cîte-un summit în fiecare lună, poate aşa s-ar curăţa toată capitala.

Ka-boom!

Totuşi, laudele exagerate nu fac bine. Pentru că, probabil, dacă cineva ar vrea să arunce în aer o maşină din coloana oficială, ar putea să o facă. Văzînd plictiseala şi neatenţia de care dau dovadă poliţiştii, nu ar fi greu să plantezi explozibil sub una dintre balizele care despart banda întîi de traseul unic pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Şi nici detonarea (radio-comandată, să spunem) n-ar fi grea, cîtă vreme, cel mai probabil, toate televiziunile vor transmite în direct intrarea în capitală a maşinilor cu înalţii prezidenţiabili. Dacă ai plasa o grenadă sub una dintre balize, probabil că n-ar vedea-o nimeni pînă la terminarea evenimentului.

Şi totuşi, România e o ţară paşnică. Poate cu un strop de răutate (altul decît cel de mai sus), aş spune că, fiind în ţara în care nu se întîmplă niciodată nimic, nici acum nu vom vedea vreo mare ispravă. Ba dimpotrivă.

Tags: bucuresti, romania, stiri