Bucureşti, 2009, trafic intens, şmecheri la volan, 80 la oră pe gheaţă, “e galben, o mai calc un pic şi trec” fără să te uiţi că prostul din faţa ta încetineşte, frînă bruscă, fund de maşină alunecat spre stînga, tras repede dreapta de volan, fund de maşină săltat 15 centimetri din cauză de manevră idioată, “bă, boule, n-ai văzut că-i galben? De ce nu te-ai dus?”. Caz real întîmplat acum vreo trei zile pe la Casa Presei, chiar la semafor.

Boala grăbitului: să se oftice că fraierul din faţa lui respectă regulile de circulaţie. Cu simptome, printre altele, de trecut de pe o bandă pe alta fără să semnalizeze. Nu vreau să fiu vreun lup moralist, nici măcar n-am apucat să dau examenul pentru permisul de conducere. Dar mă uit ca prostul la modul în care se fac depăşiri pe şoselele din Bucureşti. Cel puţin 60% dintre şoferi nu sînt în stare să semnalizeze. E ca şi cum n-ar avea degete la mîna stîngă. Nu că ar lua mai mult de un deget întins şi o mişcare timp de  maximum două secunde ca să îi arăţi şi prostului din spatele tău că vrei să schimbi banda… Nu, îţi ia o eternitate şi e al naibii de obositor. Chiar mai obositor decît a sta şase sau şapte ore la poliţie ca să declari o simplă tamponare.

Revin oarecum obsesiv la instructorul auto. Mă boscorodeşte de fiecare dată cînd uit să dau semnal. Indiferent că şoseaua e goală, îmi scoate ochii de parcă ar fi sfîrşitul lumii. Am început să îl înţeleg. Dacă nu te obişnuieşti să semnalizezi din timpul şcolii de şoferi, ai toate şansele să îţi buşeşti maşina, mai ales din vina ta.

Un exemplu concret, acelaşi pe care tu, şoferul, îl întîlneşti zilnic în trafic, este atunci cînd stai în coloană într-o intersecţie cu bandă de stînga.  Toţi deştepţii care n-au fost în stare să se încadreze din timp (a se citi că mai au trei-patru maşini în faţă pînă în trecerea de pietoni) se bagă cu forţa în faţa ta. Nu semnalizează dreapta, nu îţi fac nici un semn să îi laşi şi pe ei, ci pur şi simplu insistă să tureze motorul, ca şi cum tu ai fi obligat să-l auzi şi, eventual, să dai doi metri în spate ca să treacă el, şmecherul.

Interesant e atunci cînd îi vezi cum se enervează că nu-i laşi să se bage. Nu semnalizează, nu te roagă să-i laşi, măcar afişînd o privire tîmpă de genul “sînt prost” sau “n-am ştiut că se face bandă de stînga”, dar tot ei sînt cu gura mare. E aşa de greu să semnalizezi dreapta? Te doare mîna? Ai toate degetele în ghips? Te-o vedea careva şi te-o lăsa să treci! Nu insista să te bagi ca vita cînd vezi că n-ai loc. Şi acelaşi lucru se aplică şi şmecherilor care o calcă pe linia de tramvai şi, cînd văd refugiul, trag dreapta de volan fără să se uite că în dreapta mai sînt maşini care chiar circulă, ba chiar cu 60 la oră. Nu tu semnal, nu tu încadrare, că deh!, e mai simplu să tragi dreapta de volan şi să pui frînă în mijlocul drumului. De ăia care fac stînga pe interzis fără să semnalizeze nu mai vorbesc. Şi nici de ăia care întorc pe linia de tramvai în aceeaşi manieră.

Cred că cea mai tare replică pe care am auzit-o de la un şofer nervos pe un idiot care nu ştia să semnalizeze, conducător de ceva Q7, a fost “Alo, domnu’, maşinile astea noi vin fără lămpi de semnalizare?”. Şi îl înţeleg pe om. Văd atîţia cretini care nu ştiu ce înseamnă semnalizare, încît îmi vine să dau dracului toată şcoala de şoferi şi să rămîn liniştit cu RATB-ul.

34 comentarii

  1. Azi dimineata, devreme, Buzesti – Piata Victoriei: banda a doua umed, banda intai polei serios, fireste ca cineva-mi taie fata dupa ce ma depaseste pe linia de tramvai si tre’s-ajung pe polei; noroc ca nu erau masini parcate pe-acolo!
    Sa nu dai semnal e la fel de periculos pentru cel din spatele caruia te afli; cum vrei sa ghiceasca ca-l depasesti? Daca-si schimba si el atunci directia de mers?

  2. mai pui la suflet astfel de lucruri ? :) nu te-ai obisnuit deja cu ele ?

  3. sincer, prefer sa ma oftic si sa-i injur decit sa ma trezesc cu masina busita din cauza unui idiot. nu esti de acord?

  4. As vrea sa punctez si un alt aspect al semnalizarii.

    Este vorba despre cei care considera ca, daca au semnalizat o intentie, atunci automat pot sa efectueze manevra respectiva, fara sa se asigure ca aceasta este si posibila.
    Raspunsul acestor imbecili, atunci cand sunt aprostrofati de cei care au fost nevoiti sa franeze brusc pentru a evita un accident, este invariabil:
    “Ce vrei, dom’le, n-ai vazut ca am pus semnal?!”

  5. Total de acord. Incerc in fiecare zi sa nu ma mai enervez pe lucrurile astea, dar nu pot. Am claxonat acum ceva timp un Mercedes de Constanta care mi-a taiat fata de vreo trei ori pe Magheru, pentru ca tot incerca el sa se bage pe banda cea mai rapida, evident fara sa semnalizeze. Cea injurata am iesit tot eu, ca ce *** claxonez, ca el isi *** *** in el de semnal :|! Mai era si cu nevasta langa!

    Ideea e ca nu au de ce sa-si faca probleme. Cel vinovat in astfel de situatii iesi tot tu ca nu ai pastrat distanta regulamentara intre masini :|!

  6. Mai tare decât ăştia de care povesteşti mă scoate din sărite soţul meu, care stă în dreapta, obosit după o zi lungă şi două beri la colăcel şi mă boscorodeşte: “ce semnalizezi, nu vezi că nu-i nimeni pe stradă?”. Ei, iaca, din reflex!

  7. @Irina : Dacă eu sunt pe banda mea și intră cineva fără să se asigure în mine, el e vinovat.
    Înainte de faza cu păstratul distanței regulamentare, este faza cu asigurarea la schimbarea direcției de mers sau a benzii.

  8. E corect ce spune Jhonny si as mai adauga ceva. Urasc specia care semnalizeaza cam in momentul in care incepe sa schimbe directia. De parca ar mai fi ceva de facut. Poate doar sa spuna dupa ce face “poc!” ca el saracu’ a semnalizat.

  9. Alexandru e adevarat ce zici tu insa daca el intra in fata ta si tu il lovesti din spate poate sa spuna foarte usor ca era in fata ta de 200 de metri. Macar sa il lovesti in lateral ca sa se vada ca atunci se baga :)

  10. de acord. cel mai neplacut lucru este sa ai masina lovita.

  11. Eu imi doresc sa gasesc o modalitate sa le sparg rotile, usor si discret, dupa ce au depasit coloana si s-au bagat in fata la semafor.

    Ca pieton n-am nimic de impartit cu ei, dar as face asta ca hobby.
    Daca politia rutiera nu se ocupa de problema asta, ar fi bine sa existe o modalitate prin care sa inteleaga ca nu e bine sa faca anumite lucruri. Si daca nu inteleg, macar sa-si puna niste intrebari.

  12. Acuma fie vorba intre noi, tot cu RATB-ul esti mai castigat, chit ca uneori e cam neplacut…. vezi si asta: http://www.scarlatescu.ro/2009/01/07/se-face-un-an-de-soferie-de-week-end/

    Ca si idee, semnalizarea e pentru fraieri, din cate ne spune codul rutier de Bucuresti. Puie de pomana in masina, consumi becu’, deci.. ce rost are

  13. Cea mai tare faza, dar a trecut ceva vreme de atunci: pe Pache Protopopescu, ploaie mare de vara, sofer de taxi (Rodell) grabit ma depaseste pe linia de tramvai, da cu troaca lui in toate baltile posibile, imi umple parbrizul de apa jegoasa si se baga in fata mea (evident fara nici un fel de semnal). Eu, cu jegul pe parbriz, franez pana opresc masina de tot pentru ca nu vedeam nimic. Cand jegul de pe parbriz e in final curatat de stergatoare, boul cu taxi era la 20cm in fata mea, oprit la o trecere de pietoni (cu lume pe trecere), fara nici un fel de lumina pe stopuri spate. Ma ingrozesc si acum ce se putea intampla daca nu franam si nu opream din instinct de conservare. Ma amuz si acum de cum m-am descarcat la primul semafor cand am oprit paralel cu taximetristul si mi-am luat o revansa verbala.

  14. Andrei: te inseli. n-are cum sa spuna ca era in fata la 200 de metri, mai ales cind e aglomerat. plus ca la 200 de metri distanta, din principiu, esti obligat sa vezi ce se intimpla. chiar cu 90 la ora, frinarea nu are cum sa fie mai lunga de 60 de metri, deci e practic imposibil sa-l lovesti.

  15. Alex, interesant articol, si adevarat din cate imi amintesc despre Bucuresti. Din pacate, limbajul si stilul tau este putin arogant, neelevat, de cartier. Exista un risc sa te confunzi in comun.

    Numai bine.

  16. Eu cred ca stilul de condus s-a imbunatatit in ultima vreme in Bucuresti. Ceea ce face ca idiotii care au mai ramas blocati intr-un film cu raliuri sa iti sara in ochi si mai mult.

  17. Cunosc doua astfel de cazuri. Vinovati au fost cei din spate nu cei care s-au bagat aiurea si apoi evident, au pus si o frana.

    O prietena a intrat intr-o gagica cu un jeep care s-a bagat ca o floricica in fata ei, au ajuns la politie, le-a explicat ce s-a intamplat, iar politistii le-au spus ca o cred pe cuvant, ca tipa respectiva a mai fost implicata in 3 astfel de accidente, dar ca nu au cum sa o ajute, ca ea ar fi trebuit sa pastreze distanta regulamentara. S-a mai ales si cu amenda!

    Al doilea caz, o gagica a iesit de pe o straduta laterala, nu a acordat prioritate, si a incetinit brusc. Trei masini s-au lovit din cauza ei, doar ea a fost scoasa nevinovata. Ceilalti nu au pastrat distanta regulamentara! So…

  18. [...] fiu eu parinte mucosului l-as duce de mana chiar eu la puscarie sa-i treaca aerele….sau sa-l las pe mana lui Subi? Fii primul care [...]

  19. Avem politie si legislatie buna. Cea mai tare din Europa.

  20. Îmi povestea văr-miu că în Germania dacă un şofer s-a încadrat eronat pe bandă de stînga sau dreapta, nici nu se concepe să se bage forţat în faţa altuia. Pur şi simplu schimbă direcţia şi apoi întoarce cu prima ocazie cînd are posibilitatae. Ai fost prost sau neatent şi te-ai încadrat greşit, asta e mai pierzi 5-10 minute ca să întorci şi data viitoare caşti bine ochii.

  21. Marti, 13 Ianuarie 2009. Mergeam linistit spre serviciu pe pod la Grozavesti. Dau sa fac dreapta sa ma duc spre semanatoarea, dar acolo verde pentru pietoni si pietoni pe trecere. Franez usor pentru ca nu aveam viteza mare, in zona aceea si intre 2 semafoare nu prea ai cum sa prinzi cine stie ce viteza si nici nu sunt un adept al vitezei. Asteptand sa treaca pietonii regulamentar pe culoarea verde a semaforului ma pomenesc ca se infige un destept in spatele meu. Trag pe dreapta, ma dau jos din masina si constat ca aveam bandoul spate (partea de plastic din bara) un pic zgariat, nimic deformat.
    Ma uit la ametit si il intreb, ce faci domnule, nu ai vazut ca era verde pentru pietoni si pietoni pe trecere? La care el: am vazut da am crezut ca te bagi si tu.
    M-am uitat 2 secunde la el fix ca bou la poarta noua si i-am mai pus o intrebare: unde sa ma bag domnule, peste pietoni? La care el: in Bucuresti asa e (masina pe care o conduc nu are numere de Bucuresti).
    Primul instinc a fost sa il scuip, atat din pozitia de pieton cat si din pozitia de sofer corect, dar am decis ca nu merita efortul si l-am lasat sa isi rezolve singur pagubele, iar eu am continuat sa merg linistit la serviciu.
    Nu stiu daca am procedat corect, probabil trebuia sanctionat cumva, dar nu am avut nici timp si nici nervi pentru asta.
    Concluzia: In Bucuresti asa e!

  22. Eu sunt un om bucuros. Ieri dimineata, la trecerea de pietoni. Culoarea verde pentru pietoni, vine un Renault Clio, ma vede, opreste si imi face semn sa trec. Din spate un 4×4 neegru, frumoooos, spalaat, fara frane. BUF! Direct in Renaultul Clio. Cine avea gura mare? Bineinteles, 4×4. Cine avea gura mica dupa ce au sarit vreo 10 insi pe el? Bineinteles, 4×4 :D.

    Ca dupa vreo 8 ore era sa ma calce unul cu un Matiz pe trecerea de pietoni (avand zambetul pe buze si privind tamp la mine) e a doua parte.

  23. am 20 de ani vechime in ale sofatului si cel mai mult ma enerveaza misoginismul barbatilor vizavi de soferite si faptul ca unii cred ca daca detin un Q7 spre exemplu sunt si foarte destepti sau sunt dumnezeii soselelor. M-am saturat de cati nesimtiti am vazut la volan

  24. Joe the Plumber: asta e, nu toti stiu sa scrie despre sinergia faptelor…
    Andrei: aici gresesti. Nu trebuie sa spui “In Bucuresti asa e!”, ci trebuie sa incerci sa iei atitudine in fata celor din categoria asta. Eu, in locul tau, i-as fi cerut asigurarea si m-as fi dus la politie a doua zi sau cind as fi avut timp. Nu stiu ce masina ai tu, da’ stii cit costa o zgirietura fie ea si infima pe un Polo? Iti dai seama ca n-as avea chef sa platesc eu reparatiile. As sta sase ore la politie doar ca sa ii suspende aluia permisul in cazul in care nu se prezinta sa declare accidentul.

  25. daca ajungem la soferii de taxi, spuneti-mi daca ati intalnit taxiuri carora nu le functioneaza stopurile! Am impresia ca e cea mai cool moda printre taximetristi! Am vazut deja vreo doua, iar cel mai tare a fost unul de la Bageti caruia, atunci cand pune frana, i se aprind semnalizatoarele, nu stopurile!
    Imi pare rau ca nu le-am retinut numerele/indicativele; eram prea speriat in spatele lor!
    Astia sunt adevarati criminali!

  26. “mai pui la suflet astfel de lucruri ? :) nu te-ai obisnuit deja cu ele ?”

    asta de fapt e parte a problemei – cind ajungi sa te complaci in mocirla aia, esti doar la un pas de a spune “daca ala face asa, de ce sa nu fac si eu, ce, io-s mai prost ?”. reactia normala e sa te enervezi si sa incerci pe cit posibil sa schimbi ceva. aia care deja nu se mai enerveaza fie sunt foooooooooarte calmi din fire, fie nu pricep care e problema.

    pt multi altii – daca vrei sa schimbi banda si dai semnal, da, tre sa te asiguri ca ai unde sa te bagi. pe de alta parte, in tari civilizate, cind dai semnal in 99% din cazuri ti se permite sa te bagi. fara claxoane, fara scandal. cei care se pling de lipsa de civilizatie a altora dar ei nu le permit celor care dau semnal (in mod corect, nu cind deja sunt pe jumate pe banda ta) sa schimbe banda, ei bine, mai au si ei de invatat. nu ma refer sa ii lasi pe oligofrenii care sar de pe o banda pe alta la cite 30 de sec doar-doar mai cistiga 1m – aia oricum nu prea semnalizeaza.

    dar oricum pestele de la cap se-mpute, iar pt haosul din romania in ultima instanta sunt vinovati militienii. frica pazeste bostanaria, si daca militienii si-ar face treaba si nu s-ar caciuli in fata fiecarui smecheras de 2 parale care cunoaste vreun sefulet prin politie, daca ar avea coloana vertebrala si ar face scandal atunci cind li se zice sa lase pe unu sau pe altu in pace, atunci multe s-ar schimba. dar militienii nu-s si ei decit tot romani, asa ca mentalitatea lor reflecta mentalitatea poporului. va place sau nu, asta e adevarul.

  27. Nu am ratat niciuna din experientele relatate mai sus, in cei 12 ani de condus zilnic prin Bucuresti! De regula, in calitate de ‘victima’, desi, recunosc, uneori mai gresesc si eu, ca toata lumea, dar in nici un caz nu o fac intentionat (si, sper eu, nu prea des).

    Ceea ce ma enerveaza la maxim sint magariile facute cu buna stiinta (si poti sa-ti dai seama cind e asa), ca de ex. chestia cu lipsa semnalizarii, intrat fortat in fata, inclusiv prin depasirea coloanei etc etc etc.
    Trebuie sa te feresti de toti cretinii care se cred Fitipaldi de bulevard (nb. ii detest in mod special pe cei cu 4×4!!!), ca daca nu, stai cu masin in service pina ti se uraste. Drept urmare, m-am gindit sa-mi cumpar o rabla de vreo 500 de eur si sa le-o ‘servesc’ fara mila ‘colegilor de trafic’ nesimtiti (si intr-o zi sper sa pun in aplicare ideea, dar intii sa se anuleze pseudo- taxa de mediu :) ).

  28. Indiferent care este orasul sau marca masinii, acest lucru se intampla peste tot. Majoritatea masinilor peste 25k EUR mai nou vin fara semnalizare.

    Mai grav este insa faptul ca cele peste 50k vin si fara oglinzi. Iar cele peste 75k fara geamuri si frane. Este un fapt dovedit si din pacate tolerat. Inca…

  29. mai exista si alte specii de bizoni in trafic:
    - aia care considera ca farurile se folosesc doar noaptea
    - aia care merg mereu cu farurile si proiectoarele de ceata aprinse. de ce dracu le trebuie ceata daca afara nu exista asa ceva? sa ma orbeasca pe mine?
    - aia care dau flash-uri sa te dai la o parte desi-s la 500 de metri in spate si ulterior se chinuie sa te ajunga.
    - aia care merg constant in localitate si-n afara ei (de Craciun cred ca m-am depasit cu unul pe E85 de 4-5 ori – treceam de el in afara localitatii, reduceam la 50 in localitate si venea insipidul din spate cu 80-90 kmh si trecea de mine).
    se gasesc destui din pacate.

  30. sa fiu sincer si mie mi-e lene cateodata sa semnalizez sau in cel mai rau caz uit:D stiu,urat urat urat promit sa nu mai fac:D

  31. Eu nu fac loc bizonilor care claxoneaza sau dau flash-uri. Atita vreme cit eu circul cu viteza maxima admisa pe un tronson de drum n-au decit sa se descurce si sa ma depaseasca daca vor sa dea blana.

  32. @Alex: nu 60%, 90%. Intr-o zi unul cu un passat incerca sa gaseasca o strada. Pe stanga. Noi, in spatele lui, asteptam sa vedem ce vrea prostul sa faca. Evident ca nu dadea niciun semnal. M-am prins ca vrea sa faca stanga pe o straduta, dar problema este ca dobitocul gresise straduta si trebuia sa faca stanga pe urmatoarea. Ghici ce a facut? A tras dreapta de volan exact in momentul in care voiam sa il ocolim. El fara semnal, evident, o ia din loc. Si slava domnului face stanga pe urmatoarea straduta. Tot fara semnal.
    Am o prietena cu un model asemanator de masina si stiu ca are semnalizatoare, dar probabil ca sunt optionale daca altii nu folosesc asa ceva:)

  33. Ma! Mor de oftica cand vad ca in Budapesta se poate circula normal, ca acolo nu se gasesc baieti destepti care depasesc pe linia de tramvai si tu prinzi 4-5 semafoare ca sunt alti retarzi care ii lasa sa se stranga inapoi pe banda.

    Am fost asta-vara in Dubrovnik, Croatia, orasul ala primeste cateva milioane de vizitatori si totusi, nu stai 4-5 semafoare. Nimeni nu depaseste cu avarii pe contrasens, nimeni nu claxoneaza la milisecunda de verde.

    Dupa o medie de 800km/zi am ajuns in tara, Nadlac – Cluj 6 ore.

    Sufar de ura cumplita pentru locuitorii de prin judetele din preajma Bucurestiului, care vin si ei ‘cu treaba’ prin oras.

    Soferii de microbuze sunt preferatii mei. Mi-e o sila cand vad un microbuz cu nr de GR care ma depaseste pe linia de tramvai, cand stau 20-30 mins pe Cal. Vacaresti.

    Mersi pentru post. Pacat ca nu facem nimic, de fapt niciodata n-o sa facem nimic, ne-a educat in sensul asta. Minerii ne-au invatat ca nu se face asa ceva, trebuie sa stai sa ti se cace toti in cap.

  34. [...] mobilă + Un overview asupra celor peste trei ani de blogging Dan: Despre problogging Subiectiv: Alo, domnu’, maşinile astea noi vin fără lămpi de semnalizare? Peugen: Ai un website/blog nou. Cui ii [...]

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice

Publicitate

Din aceeasi categorie

Sponsori

Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online USBMania.ro Grandi.ro

Comentarii recente

Articole recente